Salt la conținut
Nr. 13mar 2026PracticăCercetare

Credință, spiritualitate și prevenire: ce îi protejează cu adevărat pe tineri – religia, spiritualitatea sau mecanismele din spatele lor?

Cercetarea privind religia ca factor de protecție este amplă și mai complicată decât pare. Metaanalizele arată asocieri consecvente între religiozitate și un consum mai redus de substanțe. Dar neclaritățile conceptuale, problemele de măsurare și punctele oarbe duc la o altă concluzie: ceea ce protejează nu este „religia” sau „spiritualitatea”, ci mecanismele psihosociale din spatele lor – autoreglarea, integrarea socială, orientarea morală –, iar acestea nu se limitează la contextele religioase.

Autor
Maximilian von Heyden
Publicat
· Timp de lectură: 14 min
Serie
Revista CTC
8Cuprins
  1. 01Dovezile: solide, dar nu simple
  2. 02Complicația 1: religiozitatea și spiritualitatea nu sunt același lucru
  3. 03Complicația 2: probleme de măsurare și tautologii
  4. 04Complicația 3: pentru cine funcționează factorul de protecție și pentru cine nu?
  5. 05Religiozitatea în modelul CTC: prezentă, dar marginală
  6. 06Dincolo de contradicție: mecanisme, nu pachete
  7. 07Implicații pentru practica prevenirii
  8. 08Bibliografie

Religia îi protejează pe tineri împotriva consumului problematic de substanțe, a delincvenței și a problemelor de sănătate mintală. Așa arată peste 270 de studii, mai multe metaanalize și cohorte longitudinale mari. În „Communities That Care” (CTC), un sistem de prevenire la nivelul comunității pe care comunități din întreaga Europă îl folosesc pentru a orienta prevenirea bazată pe dovezi, religiozitatea apare ca factor de protecție; spiritualitatea nu apare deloc. Dar sunt dovezile atât de clare pe cât par la prima vedere? Și ce înseamnă ele pentru practica prevenirii în societăți tot mai secularizate și, în același timp, tot mai pluraliste din punct de vedere religios?

O privire mai atentă scoate la iveală o literatură de cercetare impresionantă ca amploare, dar mai complicată decât sugerează titlurile din presă, cu neclarități conceptuale, probleme de măsurare și puncte oarbe care au consecințe reale pentru practică.

Dovezile: solide, dar nu simple

Dovezile metaanalitice sunt ample. Kelly și colab. (2015) au sintetizat 62 de studii cu un total de 193.656 de participanți și au constatat asocieri inverse consecvente între religiozitate și consumul de substanțe, consumul de droguri ilicite și delincvență. Yeung și colab. (2009) au confirmat într-o metaanaliză efecte protectoare pentru toate tipurile de substanțe (Zr = −0,16, un efect mic, dar relevant statistic). Russell și colab. (2020) au replicat rezultatul specific pentru consumul de alcool (Z = −0,21). Yonker și colab. (2012), într-o metaanaliză a 75 de studii cu 66.273 de tineri, au raportat mărimi ale efectului de r = −0,17 pentru comportamentele de risc și r = −0,11 pentru depresie; un r de −0,17 înseamnă că religiozitatea explică aproximativ 3% din variația comportamentelor de risc, ceea ce este demonstrabil statistic și modest. În privința sănătății mintale, Aggarwal și colab. (2023) au identificat, într-o revizuire sistematică cu metaanaliză a 25 de studii longitudinale de înaltă calitate, un efect protector al stării de bine spirituale împotriva depresiei (r = −0,153), deși acest rezultat anume se sprijină pe două studii.

Și studiile longitudinale individuale conturează o imagine consecventă. Chen și VanderWeele (2018) au constatat, în Growing Up Today Study (N = 5.681–7.458, în funcție de rezultatul analizat), efecte protectoare prospective ale participării regulate la serviciile religioase împotriva consumului de droguri și, posibil, împotriva debutului fumatului. Petts (2009) a urmărit 2.472 de tineri din setul de date NLSY79 timp de zece ani și a arătat că traiectoriile stabile de participare religioasă mergeau mână în mână cu o delincvență mai redusă. Kim-Spoon și colab. (2012) au demonstrat că relația părinte–copil, prin calitatea ei, moderează măsura în care transmiterea intergenerațională a religiozității se asociază cu mai puține simptome de suferință psihică la adolescenți: religiozitatea părinților le este de folos tinerilor doar acolo unde legătura părinte–copil este bună.

Atât despre forța rezultatelor. Trei complicații merită o atenție deosebită.

Complicația 1: religiozitatea și spiritualitatea nu sunt același lucru

În literatura de cercetare, religia și spiritualitatea sunt adesea tratate ca sinonime sau grupate sub eticheta „R/S”, o practică ce estompează diferențele conceptuale. Pargament (1999) a definit spiritualitatea drept căutarea sacrului și a înțeles-o ca nucleu al religiei, nu ca opusul ei. El a avertizat explicit împotriva tendinței larg răspândite de a reduce religia la latura instituțională și de a idealiza spiritualitatea ca pur individuală. Zinnbauer și colab. (1997) au arătat empiric că 74% dintre respondenți se considerau atât spirituali, cât și religioși; dihotomia populară „spiritual, dar nu religios” descrie doar o minoritate. Hill și colab. (2000) au avertizat împotriva tendinței de a încărca spiritualitatea cu conotații pozitive și religia cu conotații negative.

Distincția empirică produce rezultate instructive. Good și Willoughby (2014) au examinat separat cele două constructe într-un studiu longitudinal cu adolescenți canadieni. Rezultatul lor central: religiozitatea instituțională – participarea la slujbe, activitatea religioasă organizată – s-a asociat specific și robust cu un consum mai redus de substanțe, atât prospectiv, cât și concomitent. Spiritualitatea personală – experiențele de transcendență, convingerile spirituale – a arătat asocieri mai largi cu starea generală de bine, dar nu a prezis schimbări ale consumului de substanțe în timp. Vitorino și colab. (2018) au constatat, într-un eșantion brazilian, că grupul cu spiritualitate ridicată, dar religiozitate scăzută raporta o calitate a vieții mai bună, dar și o anxietate semnificativ mai mare, posibil pentru că o căutare spirituală lipsită de structurile de sprijin social ale unei comunități religioase poate genera nesiguranță existențială.

Implicația: religiozitatea instituțională și spiritualitatea personală acționează prin mecanisme diferite. Prima acționează mai ales prin integrare socială, norme de comportament și rețele prosociale; a doua prin construirea sensului, gestionarea stresului și formarea identității. Cine le pune pe amândouă în același sac nu poate identifica mecanismele care acționează efectiv.

Complicația 2: probleme de măsurare și tautologii

Koenig (2008) a identificat o problemă metodologică fundamentală. Multe instrumente larg folosite pentru măsurarea spiritualității conțin itemi care măsoară deja sănătatea mintală, precum „simt pace interioară” sau „viața mea are un sens”. Dacă astfel de scale sunt corelate cu starea de bine, rezultatele sunt tautologice: o asociere care există doar pentru că același lucru a fost măsurat de două ori.

Filosoful Thomas Metzinger (2024) a criticat dintr-un alt unghi caracterul vag al conceptului de spiritualitate. Ceea ce trece drept „spiritualitate” în discuțiile populare, susține el, rămâne adesea neclar din punct de vedere conceptual. Metzinger consideră că practicile contemplative precum meditația constituie o practică epistemică de sine stătătoare – o formă de cunoaștere conștientă care funcționează independent de sistemele de credințe religioase, dar care, tocmai de aceea, nu poate fi redusă la reducerea stresului sau la autoreglare. Adusă la esență pentru cercetarea în domeniul prevenirii, critica sună astfel: domeniul confundă uneori vehiculul (religia, spiritualitatea) cu ingredientul activ (mecanismele psihosociale concrete din spatele lor).

Această obiecție nu este o respingere a experienței religioase. Dar impune o clarificare: atunci când cercetarea în domeniul prevenirii vorbește despre „spiritualitatea ca factor de protecție”, trebuie să se asigure că nu măsoară pur și simplu absența problemelor de sănătate mintală, numind-o apoi cauza lor.

Complicația 3: pentru cine funcționează factorul de protecție și pentru cine nu?

Un rezultat din literatura de specialitate merită o atenție deosebită, pentru că arată limitele unor factori de protecție presupus universali. Rostosky și colab. (2007) au folosit setul de date Add Health, reprezentativ la nivel național, și au urmărit adolescenți timp de șase ani, până la vârsta de adult tânăr. Rezultatul lor: fiecare unitate suplimentară de religiozitate reducea șansele de consum episodic excesiv de alcool cu 9%, de consum de canabis cu 20% și de fumat cu 13% (rapoarte ale șanselor [engl. odds ratios] de 0,91, 0,80 și 0,87) – dar numai în rândul tinerilor heterosexuali. În rândul minorităților sexuale, efectul protector dispărea complet. Autorii interpretează acest lucru ca semn că, pentru tinerii care se confruntă cu respingere sau stigmatizare în comunitățile religioase, efectul protector al acestor comunități nu doar lipsește, ci se poate chiar inversa.

Rezultatul subliniază că factorii de protecție nu sunt proprietăți independente de context. Ei acționează în cadrul relațiilor sociale, iar acolo unde aceste relații sunt marcate de excludere sau dispreț, un factor de protecție poate deveni factor de risc. Pentru programele de prevenire care vor să folosească religiozitatea ca resursă, aceasta este o rezervă de la care nu se poate face rabat.

Religiozitatea în modelul CTC: prezentă, dar marginală

Sistemul CTC înregistrează religiozitatea în ancheta CTC în rândul tinerilor ca factor de protecție în domeniul individual și al grupului de covârstnici, operaționalizată în principal prin frecvența participării la serviciile religioase. Spiritualitatea nu este măsurată ca un construct de sine stătător. Iar poziția religiozității este periferică: când Feinberg și colab. (2007) au agregat scalele CTC, au identificat șapte până la opt grupuri de factori coerente empiric, iar religiozitatea nu se încadra în niciunul. Kim și colab. (2015) au examinat cincisprezece vizați de sistemul CTC în ; religiozitatea nu se număra printre ei.

Cercetătorul în domeniul prevenirii Andreas Beelmann a subliniat în repetate rânduri că cercetarea în prevenire trebuie să se concentreze pe factorii pe care intervențiile îi pot schimba (Beelmann, 2022). Din această perspectivă, religia și spiritualitatea sunt ținte incomode: programele de prevenire din școli nu pot și nici nu ar trebui să-i facă pe tineri mai religioși. Beelmann a documentat, de asemenea, în modelul său al radicalizării, construit din perspectiva dezvoltării sociale, că identitatea religioasă nu este doar protectoare, ci poate deveni, în anumite condiții, un factor de risc: pentru prejudecăți între grupuri, pentru separare și, în cazul extrem, pentru radicalizare (Beelmann, 2022). Un factor de protecție care se transformă în factor de risc în funcție de context cere o tratare mai nuanțată decât o singură scală într-un chestionar pentru tineri.

Dincolo de contradicție: mecanisme, nu pachete

Cum pot fi rezolvate aceste tensiuni? Nu printr-un „ori–ori”, nici prin preluarea necritică a narațiunii despre factorii de protecție, nici prin respingerea în bloc a resurselor religioase, ci prin mutarea privirii: de la pachetele „religie” și „spiritualitate” către mecanismele care stau la baza lor.

Cercetarea a identificat aceste mecanisme: autoreglarea și controlul impulsurilor; integrarea socială în comunități prosociale; o orientare morală interiorizată (deja inclusă în modelul CTC sub forma „credinței în ordinea morală”); socializarea religioasă intergenerațională în familie (Regnerus, 2003; Petts, 2009); și calitatea relației părinte–copil, ca o condiție care moderează transmiterea valorilor religioase (Kim-Spoon și colab., 2012). Toate aceste mecanisme pot fi întâlnite în contexte religioase sau spirituale, dar niciunul nu depinde de ele. Un tânăr care găsește apartenență socială, norme clare de comportament și modele adulte într-o comunitate religioasă beneficiază de aceleași procese protectoare ca un tânăr dintr-un club sportiv, dintr-un grup de tineret bine condus sau dintr-un program laic de practică a atenției conștiente.

Pentru o mare parte a Europei, acest lucru contează foarte mult. Hodapp și Zwingmann (2018), în prima metaanaliză a studiilor din spațiul de limbă germană – 67 de studii cu 119.575 de participanți –, au găsit o corelație medie ponderată între religiozitate sau spiritualitate și sănătatea mintală de doar r = 0,03, adică practic nulă și mai mică decât valorile din Statele Unite. Acesta nu este un deficit al acestor societăți. Arată că, într-o societate secularizată, mecanismele protectoare sunt asigurate prin alte structuri: cluburi și asociații, statul bunăstării, școala cu program prelungit.

Implicații pentru practica prevenirii

Ce rezultă din toate acestea pentru prevenirea la nivelul comunității?

În primul rând: dovezile internaționale privind efectele protectoare ale religiei și spiritualității sunt reale și replicate. A le ignora ar fi la fel de greșit ca a le generaliza excesiv. Pentru comunitățile care lucrează cu sistemul CTC, aceasta înseamnă că și comunitățile religioase pot fi parteneri – nu ca furnizori de intervenții, ci ca locuri în care procesele protectoare pot fi deja în desfășurare.

În al doilea rând: măsurarea „religiozității” în ancheta CTC în rândul tinerilor prin participarea la slujbe este grosieră. Ea nu surprinde nici semnificația personală a credinței, nici orientările spirituale din afara religiei organizate. Ar fi de dorit o măsurare mai nuanțată, care să reflecte peisajul religios tot mai pluralist al Europei, împreună cu instrumente sensibile cultural, care să țină seama de problema tautologiei.

În al treilea rând: orice utilizare a factorilor de protecție religioși în prevenire trebuie să reflecteze asupra celor pentru care funcționează și asupra celor pentru care nu funcționează. Constatarea că religiozitatea nu arată niciun efect protector la tinerii non-heterosexuali, ba chiar le poate face rău, nu este o notă de subsol; este cazul-test pentru ipoteza universalității.

Și, în al patrulea rând, mai fundamental: știința prevenirii nu ar trebui să dezbată dacă religia este „bună” sau „rea”. Întrebarea mai productivă este ce mecanisme psihosociale activează contextele religioase și spirituale și cum pot fi aceste mecanisme făcute accesibile tinerilor care nu au un fundal religios, care percep comunitățile religioase ca excluzive sau care cresc într-o societate în care religia instituțională nu mai joacă un rol central pentru majoritate.

Bibliografie

Aggarwal, R., Salazar, M. J., Gómez, Y. I. P., Trujillo, G. L., García, D. M. C., & Patel, V. (2023). Religiosity and spirituality in the prevention and management of depression and anxiety in young people: A systematic review and meta-analysis. BMC Psychiatry, 23(1), Article 724. https://doi.org/10.1186/s12888-023-05091-2

Beelmann, A. (2022). A social-developmental model of radicalization: A systematic integration of existing theories and empirical research. International Journal of Conflict and Violence, 16, 1–18. https://doi.org/10.4119/ijcv-3778

Chen, Y., & VanderWeele, T. J. (2018). Associations of religious upbringing with subsequent health and well-being from adolescence to young adulthood: An outcome-wide analysis. American Journal of Epidemiology, 187(11), 2355–2364. https://doi.org/10.1093/aje/kwy142

Feinberg, M. E., Ridenour, T. A., & Greenberg, M. T. (2007). Aggregating indices of risk and protection for adolescent behavior problems: The Communities That Care Youth Survey. Journal of Adolescent Health, 40(6), 506–513. https://doi.org/10.1016/j.jadohealth.2006.09.002

Good, M., & Willoughby, T. (2014). Institutional and personal spirituality/religiosity and psychosocial adjustment in adolescence: Concurrent and longitudinal associations. Journal of Youth and Adolescence, 43(5), 757–774. https://doi.org/10.1007/s10964-013-9989-2

Hill, P. C., Pargament, K. I., Hood, R. W., McCullough, M. E., Swyers, J. P., Larson, D. B., & Zinnbauer, B. J. (2000). Conceptualizing religion and spirituality: Points of commonality, points of departure. Journal for the Theory of Social Behaviour, 30(1), 51–77. https://doi.org/10.1111/1468-5914.00119

Hodapp, B., & Zwingmann, C. (2018). Religiosität/Spiritualität und psychische Gesundheit: Zentrale Ergebnisse einer Metaanalyse über Studien aus dem deutschsprachigen Raum. Spiritual Care, 8(1), 7–21. https://doi.org/10.1515/spircare-2017-0019

Kelly, P. E., Polanin, J. R., Jang, S. J., & Johnson, B. R. (2015). Religion, delinquency, and drug use: A meta-analysis. Criminal Justice Review, 40(4), 505–523. https://doi.org/10.1177/0734016815605151

Kim, B. K. E., Gloppen, K. M., Rhew, I. C., Oesterle, S., & Hawkins, J. D. (2015). Effects of the Communities That Care prevention system on youth reports of protective factors. Prevention Science, 16(5), 652–662. https://doi.org/10.1007/s11121-014-0524-9

Kim-Spoon, J., Longo, G. S., & McCullough, M. E. (2012). Parent-adolescent relationship quality as a moderator for the influences of parents’ religiousness on adolescents’ religiousness and adjustment. Journal of Youth and Adolescence, 41(12), 1576–1587. https://doi.org/10.1007/s10964-012-9796-1

Koenig, H. G. (2008). Concerns about measuring “spirituality” in research. The Journal of Nervous and Mental Disease, 196(5), 349–355. https://doi.org/10.1097/NMD.0b013e31816ff796

Metzinger, T. (2024). Der Elefant und die Blinden: Auf dem Weg zu einer Kultur der Bewusstheit. Berlin Verlag. (Ediția în limba engleză: The Elephant and the Blind: The Experience of Pure Consciousness, MIT Press, 2024.)

Pargament, K. I. (1999). The psychology of religion and spirituality? Yes and no. International Journal for the Psychology of Religion, 9(1), 3–16. https://doi.org/10.1207/s15327582ijpr0901_2

Petts, R. J. (2009). Family and religious characteristics’ influence on delinquency trajectories from adolescence to young adulthood. American Sociological Review, 74(3), 465–483. https://doi.org/10.1177/000312240907400307

Regnerus, M. D. (2003). Linked lives, faith, and behavior: Intergenerational religious influence on adolescent delinquency. Journal for the Scientific Study of Religion, 42(2), 189–203. https://doi.org/10.1111/1468-5906.00172

Rostosky, S. S., Danner, F., & Riggle, E. D. B. (2007). Is religiosity a protective factor against substance use in young adulthood? Only if you’re straight! Journal of Adolescent Health, 40(5), 440–447. https://doi.org/10.1016/j.jadohealth.2006.11.144

Russell, B. S., Gordon, A. J., & Luk, J. W. (2020). Assessing the relationship between youth religiosity and their alcohol use: A meta-analysis from 2008 to 2018. Addictive Behaviors, 106, Article 106361. https://doi.org/10.1016/j.addbeh.2020.106361

Vitorino, L. M., Lucchetti, G., Leão, F. C., Vallada, H., & Peres, M. F. P. (2018). The association between spirituality and religiousness and mental health. Scientific Reports, 8(1), Article 17233. https://doi.org/10.1038/s41598-018-35380-w

Yeung, J. W. K., Chan, Y.-C., & Lee, B. L. K. (2009). Youth religiosity and substance use: A meta-analysis from 1995 to 2007. Psychological Reports, 105(1), 255–266. https://doi.org/10.2466/PR0.105.1.255-266

Yonker, J. E., Schnabelrauch, C. A., & DeHaan, L. G. (2012). The relationship between spirituality and religiosity on psychological outcomes in adolescents and emerging adults: A meta-analytic review. Journal of Adolescence, 35(2), 299–314. https://doi.org/10.1016/j.adolescence.2011.08.010

Zinnbauer, B. J., Pargament, K. I., Cole, B., Rye, M. S., Butter, E. M., Belavich, T. G., Hipp, K. M., Scott, A. B., & Kadar, J. L. (1997). Religion and spirituality: Unfuzzying the fuzzy. Journal for the Scientific Study of Religion, 36(4), 549–564. https://doi.org/10.2307/1387689

Sfârșit
Articole conexe
Maximilian von Heyden

Cartier sau instituție? Unde ar trebui ancorate datele de prevenire

Dacă sprijinul este direcționat către cartier sau către școala ori grădinița individuală decide cât de precis ajunge la destinație și dacă o instituție se recunoaște în cifre. O întrebare de proiectare pentru orice demers de prevenire bazat pe date, inclusiv pentru „Communities That Care”.

Aflați mai multe
Zili Sloboda și Christopher Ringwalt

Rolul forțelor de ordine în reducerea consumului de substanțe și a altor riscuri pentru sănătatea comportamentală: consumul de substanțe ca temă centrală, Statele Unite ca exemplu

Reducerea riscurilor pentru sănătatea comportamentală necesită o gamă cuprinzătoare de servicii de prevenire și de tratament, oferite de profesioniști care lucrează în diverse „silozuri” ale furnizorilor de servicii din comunitate. Forțele de ordine reprezintă un siloz important, care nu a fost asociat îndeaproape cu prevenirea și mai ales nu cu programele de prevenire bazate pe dovezi. Totuși, în cadrul comunităților există roluri de prevenire bine definite pe care forțele de ordine le pot îndeplini pentru a sprijini și a consolida activitatea de prevenire în desfășurare. Articolul discută aceste roluri și orientări și formulează recomandări privind formarea și activitatea polițiștilor într-un cadru de prevenire.

Aflați mai multe
Maximilian von Heyden

Sistemul CTC și violența în rândul tinerilor: ce arată analiza Youth Endowment Fund

Prima revizuire sistematică ce examinează dacă „Communities That Care” reduce violența în rândul tinerilor, comandată de Youth Endowment Fund din Regatul Unit, constată cu aproximativ zece la sută mai puțină violență în zonele CTC, o estimare care ratează la limită semnificația statistică. Rezultatele, recomandările, verdictul britanic și cum trebuie citit.

Aflați mai multe