Strategia dezvoltării sociale în viața de zi cu zi.
Nimeni nu poate face totul pentru un copil, dar fiecare adult pe care un copil îl întâlnește poate contribui cu ceva. Strategia dezvoltării sociale descrie ce contează: copiii au nevoie de oportunități de a participa, de abilitățile necesare pentru a folosi aceste oportunități și de recunoaștere pentru efortul lor. Această pagină arată cum se traduce acest lucru în viața de zi cu zi și cum poate o comunitate CTC să integreze strategia în organizațiile sale.
Copiii preiau valorile oamenilor de care se simt atașați, pentru că un copil nu vrea să pună în pericol relația cu cineva care contează pentru el. Atașamentul nu poate fi impus, dar crește în mod sigur atunci când se întâlnesc trei lucruri. Pentru ca din el să se nască norme comune, adulții spun ce contează pentru ei și trăiesc după aceste valori.
1OportunitățiȘanse de a participa și de a contribui+
2AbilitățiCapacitatea de a valorifica oportunitatea+
3RecunoaștereFeedback concret pentru efort și progres=
4LegăturăAtașamentul față de oamenii care oferă toate acestea
5Norme clareValori comune pe care grupul le trăiește
De exempluFiecare om are aceeași valoareNe purtăm cu respect unii cu alțiiNe ajutăm unii pe alțiiRezolvăm conflictele fără violențăNe spunem părerea și le respectăm pe ale altoraNe asumăm responsabilitateaCu ce se leagă aceste valori
1Cum arată oportunitățile reale
Copilul are o sarcină reală, care contează pentru ceilalți, și un cuvânt de spus în lucrurile care îl privesc. Sarcina se potrivește cu vârsta și maturitatea copilului.
Greșeală frecventă: Oportunitățile nu înseamnă că decid copiii totul. Adulții stabilesc cadrul și ascultă în interiorul lui.
2Cum arată dezvoltarea abilităților
Înainte ca un copil să preia o sarcină, cineva îi arată cum se face, o împarte în pași și exersează cu el. Copilul descoperă că poate face față.
Greșeală frecventă: O sarcină fără abilitățile necesare nu este o oportunitate, ci o capcană. Un copil care eșuează pentru că nimeni nu i-a arătat cum se face se va retrage.
3Cum arată o recunoaștere bună
Feedbackul numește ce a făcut copilul, vine la scurt timp după aceea și se referă la efort, nu doar la rezultat. Un salut, un afiș pe perete sau un rând în buletinul informativ pentru părinți pot fi, de asemenea, o formă de recunoaștere.
Greșeală frecventă: Un „bravo” general pentru toată lumea nu ajunge la nimeni. Recunoașterea are efect atunci când fiecare copil observă că i se adresează lui.
Fig. 1Rețeta strategiei dezvoltării sociale: trei ingrediente care împreună creează legătura, din care se naște disponibilitatea de a prelua norme clare și comune.
Cele trei ingrediente nu sunt legate de intenții bune. Oricine vrea să câștige un copil de partea sa îi dă o sarcină, îl învață cum să o facă și îl recunoaște pentru asta. Așa fac cluburile sportive și școlile, dar și un grup de covârstnici în care fumatul sau țigara electronică țin de apartenența la grup.
La clubul sportiv
1Oportunități: Fata de doisprezece ani are voie să ajute la antrenamentul copiilor mai mici.
2Abilități: Antrenorul îi arată cum să explice un exercițiu.
3Recunoaștere: În fața echipei, el spune ce a făcut ea bine.
NormeEa preia regulile clubului: joc corect, punctualitate, grijă față de cei mici.
În grupul de covârstnici
1Oportunități: După școală, fata de doisprezece ani are voie să meargă cu cei mai mari în spatele sălii de sport.
2Abilități: O prietenă îi arată cum să folosească o țigară electronică fără să tușească.
3Recunoaștere: Ceilalți o aclamă pentru că face la fel. Acum face parte din grup.
NormeEa preia regulile grupului: țigara electronică e ceva normal, iar adulții nu trebuie să afle.
Așadar, contează cine oferă ingredientele. Cu cât mai mulți adulți dintr-o comunitate oferă în mod deliberat oportunități, abilități și recunoaștere, cu atât un copil are mai multe grupuri cu norme sănătoase de care se poate lega.
Exemple de valori comune.
Cele nouă valori de aici sunt exemple, nu o listă completă. Unele dintre ele nu sunt negociabile: demnitatea, egalitatea și protecția împotriva discriminării i se cuvin fiecărui copil potrivit Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (CDC), pe care au ratificat-o toate țările din Europa, și se numără printre valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană (art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, TUE, și Carta drepturilor fundamentale). Ce alte valori pune în centru o comunitate sau o organizație decide fiecare dintre ele. Școlile și serviciile pentru tineret au deja sarcina de a transmite valori: Convenția stabilește la art. 29 obiectivele educației, iar Cadrul de referință al competențelor pentru cultură democratică (RFCDC) al Consiliului Europei descrie valorile, atitudinile și abilitățile pe care se sprijină educația pentru democrație.
Fiecare om are aceeași valoareart. 2 CDCart. 2 TUE
Nimeni nu este lăsat deoparteart. 2 CDCart. 2 TUE
Ne purtăm cu respect unii cu alțiiart. 29 CDCRFCDC: respect
Ne ajutăm unii pe alțiiart. 29 CDCRFCDC: spirit civic
Rezolvăm conflictele fără violențăart. 29 CDCRFCDC: rezolvarea conflictelor
Ne spunem părerea și le respectăm pe ale altoraart. 12 CDCart. 13 CDC
Stabilim reguli comune și le respectămart. 29 CDCRFCDC: valorizarea democrației
Ne asumăm responsabilitateaart. 29 CDCRFCDC: responsabilitate
Avem grijă de natură și de lucruriart. 29 CDC
Trimiterile sunt puncte de legătură, nu citate: niciun articol nu le cere copiilor, literal, „să se ajute unii pe alții”, dar fiecare descrie scopul căruia îi servește valoarea.
Unde se încadrează strategia.
ordonează serviciile după riscul grupului căruia i se adresează. Strategia dezvoltării sociale se află sub ele: este promovarea dezvoltării pentru toți copiii, indiferent de nivelul lor de risc.
Prevenire indicată
Pentru persoane care prezintă deja primele semne ale unor probleme.
Prevenire selectivă
Pentru grupuri cu risc crescut.
Prevenire universală
Pentru o întreagă grupă de vârstă sau o întreagă școală.
Promovarea dezvoltării
Consolidează starea de bine și dezvoltarea tuturor copiilor în viața de zi cu zi, fără a fi legată de un risc. În sănătatea publică, acest domeniu se numește promovarea sănătății. Aici se află strategia dezvoltării sociale.
Fig. 2Nivelurile de prevenire după riscul grupului vizat și, sub ele, promovarea dezvoltării pentru toți copiii.
Prin urmare, strategia nu este un program care înlocuiește un program testat și eficace dintr-un registru de programe bazate pe dovezi. Programele vizează factorii de risc prioritari ai unei comunități; strategia se asigură că și viața de zi cu zi dintre programe consolidează legăturile. Planul de acțiune le cuprinde pe amândouă, unul lângă altul.
Aplicare
Ingredientele în viața de zi cu zi.
Strategia nu are nevoie de un serviciu nou. Ea pornește de la ceea ce se întâmplă oricum: la prânz, la teme, la cititul cu voce tare. Alegeți o situație și vedeți unde își găsesc locul cele trei ingrediente.
Masa împreună
Grădiniță și after-school
1Oportunități
Copiii pun pe rând masa, se servesc singuri și o dată pe săptămână ajută la alegerea meniului.
2Abilități
O educatoare le arată cum să ducă un bol în siguranță și cum să aprecieze o porție, și exersează cu cei noi înainte ca aceștia să o facă singuri.
3Recunoaștere
După masă, ea spune ce a observat: „Azi te-ai gândit la toată lumea, chiar și la Mila, care a venit mai târziu.”
Nu tot ce arată a participare este participare. Scara participării a lui Roger Hart distinge opt niveluri. Primele trei îi implică pe copii doar formal; participarea reală începe de la al patrulea. Alegeți un nivel ca să vedeți ce înseamnă și cum ar arăta nivelul următor.
8Nivelul 8: Inițiat de copii, decizii luate împreună cu adulțiiCopiii iau inițiativa și implică în mod deliberat adulțiDecizii comune
Copiii și tinerii pornesc un proiect și implică în mod deliberat adulți, pentru a se folosi de experiența și influența lor. Deciziile se iau împreună.
Exemplu
Tinerii vor un teren de fotbal în cartierul lor, invită primăria și negociază cu ea amplasamentul și regulile.
Copiii nu trebuie să lucreze mereu în vârful scării. Hart însuși subliniază că alegerea este cea care contează: o activitate ar trebui să îi permită fiecărui copil cel mai înalt nivel care i se potrivește în acel moment.
3Nivelul 3: Participare simbolicăCopiii par să aibă un cuvânt de spus, dar nu au nicio influențăNonparticipare
Copiii par să aibă un cuvânt de spus, dar nu au nicio influență asupra temei sau a rezultatului. Adesea au fost aleși de adulți și nu vorbesc decât în numele lor.
Exemplu
Doi copii selectați stau în panelul unei conferințe despre prevenire și citesc un mesaj de bun venit pe care l-au scris adulții pentru ei.
Un pas mai departe
La nivelul 5, copiii ar strânge mai întâi opiniile colegilor din clasele lor, le-ar prezenta în panel și ar afla mai târziu ce s-a ales de ele.
2Nivelul 2: DecorareCopiii decorează un eveniment fără să contribuie la organizarea luiNonparticipare
Copiii sunt acolo ca să dea culoare unei ocazii: cântă, poartă tricourile, apar în fotografie. Nimeni nu pretinde că au contribuit la organizare, dar nici nu le explică nimeni nimic.
Exemplu
La sărbătoarea cartierului, grupul de copii are un moment artistic pentru că arată frumos, apoi este trimis acasă.
Un pas mai departe
La nivelul 4, grupul ar avea un rol real la sărbătoare, de exemplu să îi întâmpine pe invitați, și ar ști de ce este nevoie de el.
Fig. 3Cele opt niveluri ale participării după Hart (1992), grupate în nonparticipare, implicare și decizii comune. Gruparea în trei benzi este un ajutor de lectură al acestei pagini.
Planificați o activitate.
Luați o activitate pe care o faceți regulat cu copiii și treceți prin ea, ingredient cu ingredient. La final primiți fișa „Planificarea activității”, completată, în format PDF.
Despre ce activitate este vorba?
Rămâne în browserul dumneavoastră; nu se trimite nimic.
Rămâne în browserul dumneavoastră; nu se trimite nimic.
Verificarea săptămânală.
Patru întrebări, un minut. Dacă le puneți o dată pe săptămână, vedeți curând care ingredient primește prea puțin loc în practica de zi cu zi.
Săptămâna 47
Rămâne în browserul dumneavoastră.
Regulile clare fac parte din ea.
Oportunitățile și recunoașterea nu înseamnă renunțarea la reguli. Copiii au nevoie de adulți care spun ce se aplică și se țin de acest lucru. Funcționează bine să stabiliți câteva reguli concrete pentru fiecare activitate, să le amintiți des și să vă asigurați că sunt respectate.
Ce se întâmplă când o regulă este încălcată se hotărăște dinainte și copilul știe acest lucru. Aceasta este diferența dintre o consecință și o pedeapsă: copilul poate influența rezultatul. Iar copiii au nevoie de mult mai mult feedback decât adulții, inclusiv atunci când totul merge bine.
Integrare
Locul ei în procesul CTC.
Strategia dezvoltării sociale poate fi integrată într-un proces CTC încă de la început. Ea începe cu comitetul comunitar însuși și, prin planul de acțiune, ajunge la organizațiile din comunitate.
O sesiune de formare ulterioară și un grup de lucru
analizează planurile personale ale membrilor săi și strânge idei pentru începerea activității în comunitate. Un grup de lucru își asumă această sarcină și adaugă în evaluarea resurselor serviciile existente care sprijină dezvoltarea copiilor.
Grădinițele, școlile, cluburile și alte organizații se angajează în planul de acțiune să folosească strategia în activitatea lor. Pentru fiecare dintre ele începe astfel parcursul în nouă pași.
Fig. 4Strategia dezvoltării sociale în cele cinci faze ale sistemului „Communities That Care”.
De ce formarea singură nu ajunge.
Strategia se înțelege repede, și tocmai de aceea oamenii subestimează ce presupune punerea ei în practică. Cercetarea privind implementarea arată că o formare bună, singură, schimbă puțin în comportament. Funcționează atunci când cinci verigi țin împreună. Dacă lipsește una, lanțul se rupe.
Toate cele cinci verigi țin. Așa ajunge strategia în practica de zi cu zi.
Nouă pași într-o organizație.
După ce o organizație s-a angajat în planul de acțiune, un formator o însoțește prin nouă pași, de la primul contact până la bilanțul anual. Experiența arată că trei dintre acești pași decid dacă reușește.
decisiv pentru succes
1
Pasul 1: Pregătirea colaborării
Obiectiv
Organizația desemnează o persoană de contact și se stabilește o primă întâlnire.
De ce
Fără sprijinul conducerii, strategia nu ajunge în practica de zi cu zi.
2
Pasul 2: Pregătirea întâlnirii
Obiectiv
Pregătiți materialele, informați-vă despre organizație și stabiliți dacă este o grădiniță, o școală sau un club.
De ce
Nevoile și condițiile diferă, iar o pregătire bună creează încredere.
3
Pasul 3: Întâlnirea cu persoana de contact · decisiv pentru succes
Obiectiv
Începeți o discuție și folosiți planul de introducere pentru a conveni asupra rolurilor și responsabilităților.
De ce
Persoana de contact își asumă responsabilitatea pentru implementare. Curiozitatea față de experiența ei duce mai departe decât un formular gata făcut.
Trimiteți planul de introducere actualizat și materialele promise.
De ce
Ce s-a convenit este astfel consemnat în scris.
5
Pasul 5: Planificarea formării
Obiectiv
Pregătiți materialele, echipamentul și împărțirea pe grupe și repetați prezentarea.
De ce
O sesiune susținută cu grijă este una dintre condițiile unei implementări reușite.
6
Pasul 6: Susținerea formării · decisiv pentru succes
Obiectiv
Personalul înțelege cele trei ingrediente, scrie un plan personal pentru un copil și planifică în grupuri cum va folosi organizația strategia.
De ce
De aici vine pasul următor, prima verigă a lanțului.
7
Pasul 7: Consemnarea observațiilor
Obiectiv
Notați ce a mers bine și unde a devenit dificil.
De ce
Notițele îmbunătățesc formarea și alimentează întâlnirile formatorilor.
8
Pasul 8: Urmărirea · decisiv pentru succes
Obiectiv
Verificați împreună cu persoana de contact dacă planul de introducere este respectat și oferiți sprijin acolo unde este nevoie.
De ce
O implementare reușită depinde de întrebările despre rezultate. Dacă procesul se blochează, acesta este momentul pentru a-l readuce pe drumul cel bun.
9
Pasul 9: Bilanțul anual
Obiectiv
În comitetul comunitar, organizațiile pun laolaltă ce a funcționat și unde s-au blocat lucrurile.
De ce
Exemplele bune devin vizibile, iar asta menține motivația și după primul an.
Sesiunile sunt conduse de profesioniști care au participat ei înșiși la o sesiune și au absolvit formarea de formatori. Primele sesiuni le susțin împreună cu un formator experimentat, apoi conduc mai multe sesiuni pe an și participă la întâlniri periodice de actualizare.
Ce arată dovezile.
Strategia se bazează pe modelul dezvoltării sociale, una dintre cele mai temeinic testate teorii din cercetarea în domeniul prevenirii. În Seattle Social Development Project, profesori, părinți și elevi din ciclul primar au fost formați după acest model; la vârsta de 21 de ani, participanții se descurcau mult mai bine la școală sau la locul de muncă și în ceea ce privește sănătatea mintală decât , în timp ce diferențele privind criminalitatea și consumul de substanțe au fost mai mici. Studiul a fost controlat, dar nu randomizat.
Pentru sistemul „Communities That Care” în ansamblu, desfășurat în 24 de comunități din Statele Unite a constatat mai puține comportamente problematice în comunitățile CTC. Aceste rezultate se referă la sistemul din care face parte strategia, nu la strategia singură. Cât contribuie ea în sine nu a fost studiat separat. Și experiența din Malmö se bazează pe o evaluare fără grup de control.
Seattle Social Development Project: Hawkins, J. D., Kosterman, R., Catalano, R. F., Hill, K. G., & Abbott, R. D. (2005). Promoting positive adult functioning through social development intervention in childhood: Long-term effects from the Seattle Social Development Project. Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine, 159(1), 25–31. doi.org/10.1001/archpedi.159.1.25În bibliotecă
Studiul randomizat al sistemului CTC: Hawkins, J.D., Oesterle, S., Brown, E.C., Arthur, M.W., Abbott, R.D., Fagan, A.A., & Catalano, R.F. (2009). Results of a type 2 translational research trial to prevent adolescent drug use and delinquency: A test of Communities That Care. Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine, 163(9), 789. doi.org/10.1001/archpediatrics.2009.141În bibliotecă
Strategia în practică: Haggerty, K. P., & McCowan, K. J. (2018). Using the Social Development Strategy to Unleash the Power of Prevention. Journal of the Society for Social Work and Research, 9(4), 741–763. doi.org/10.1086/700274În bibliotecă
Scara participării: Hart, R. A. (1992). Children's participation: From tokenism to citizenship (Innocenti Essays No. 4). UNICEF International Child Development Centre. eric.ed.gov/?id=ED359090În bibliotecă
Ideea strategiei provine din modelul dezvoltării sociale al lui Hawkins și Catalano. Această pagină și fișele de lucru au fost elaborate de la zero de FINDER Akademie, la impulsul materialelor de formare pe care Birgitta Månsson și Sara Heide le-au scris pentru CTC în Suedia. Amândouă fac parte din consiliul de conducere al organizației Prevention Sverige (se deschide într-o fereastră nouă), institutul suedez pentru știința aplicată a prevenirii.
Fișele de lucru.
Patru modele pentru lucrul în organizații, de tipărit sau ca PDF. Planificarea activității și jurnalul săptămânal pot fi completate și aici, pe pagină.
Patru întrebări pentru fiecare săptămână, bifate într-un minut. După câteva săptămâni devine clar care ingredient primește prea puțin loc în practica de zi cu zi.
Toți cei care lucrează regulat cu copii
Disponibil și ca verificare săptămânală online
Deschideți fișa
Card de buzunar
Strategia dezvoltării socialeRețeta
1Oportunitățișanse de a participa+
2Abilitățiarăt cum se face+
3Recunoaștereconcretă și personală=
4Legăturăatașamentul față de grup
5Norme clarede exemplu: Fiecare om are aceeași valoare · Ne purtăm cu respect unii cu alții · Ne ajutăm unii pe alții · Rezolvăm conflictele fără violență · Ne spunem părerea și le respectăm pe ale altora · Ne asumăm responsabilitatea
Legătura crește în viața de zi cu zi, întâlnire cu întâlnire.
O dată pe săptămânăVerificarea mea săptămânală
I-am implicat pe copii?
Le-am arătat cum să facă un lucru, ca să poată reuși?
Au primit copiii o recunoaștere concretă și personală?
Am spus și am arătat ce contează pentru noi?
Mai multe despre strategie și toate fișele de lucru: communities-that-care.eu
Patru carduri pe foaie, cu rețeta pe față și verificarea săptămânală pe verso. Tipăriți față-verso și tăiați la semne.
Pentru sesiuni de formare și suporturi de ecuson
Deschideți fișa
Materialele complete de formare, inclusiv manualul formatorului, prezentările și afișele, sunt oferite participanților în cadrul formării. Întrebați despre formare în țara dumneavoastră
Este strategia dezvoltării sociale un program de prevenire de sine stătător?
Nu. Strategia este un mod de lucru cu un tipar simplu, pe care adulții îl integrează în ceea ce fac deja: îi implică pe copii, le oferă abilitățile de care au nevoie și le recunosc efortul. Nu are un manual fix, un număr stabilit de sesiuni sau un grup-țintă propriu, și tocmai de aceea registrele de programe bazate pe dovezi nu o includ.
În procesul CTC, ea completează programele pe care o comunitate le alege pentru prioritari. Programele lucrează pe obiective precise; strategia se asigură că viața de zi cu zi din grădinițe, școli, cluburi și cartiere trage în aceeași direcție. Planul de acțiune le cuprinde pe amândouă.
Pentru ce vârste este potrivită strategia dezvoltării sociale?
Pentru orice vârstă. Cele trei ingrediente se aplică la fel copilului de patru ani care ajută la pusul mesei și adolescentului care îi antrenează pe copiii mai mici la un club sportiv. Ce se schimbă odată cu vârsta este forma: cât de mult poate decide un copil, ce abilități mai are de învățat și ce fel de recunoaștere percepe ca autentică.
De aceea, formarea este de obicei adaptată separat pentru grădinițe și pentru școli. Scara participării ajută la aprecierea nivelului de implicare potrivit pentru o anumită grupă de vârstă.
Cine formează organizațiile și de ce au nevoie acestea?
Sesiunile sunt conduse de profesioniști care au fost ei înșiși formați și au absolvit formarea de formatori. Primele sesiuni le susțin împreună cu un formator experimentat, apoi țin sesiuni regulat și participă la întâlniri de actualizare, astfel încât calitatea să fie aceeași în toate organizațiile.
Mai presus de toate, o organizație are nevoie de o persoană de contact care are sprijinul conducerii. Împreună cu această persoană, formatorul folosește planul de introducere pentru a stabili cine participă, cum se leagă activitatea de rutinele existente și cine se ocupă de urmărire. O sesiune durează de obicei între două ore și jumătate și trei ore; varianta scurtă, aproximativ 45 de minute.
Cum își poate da seama o comunitate dacă strategia are efect?
Pe termen scurt, după implementare: își planifică organizațiile activitățile cu cele trei ingrediente, completează personalul jurnalul săptămânal, raportează organizațiile la bilanțul anual? poate răspunde singur la aceste întrebări.
Pe termen lung, o arată . Printre altele, ea înregistrează dacă tinerii au, în familie și la școală, oportunități de implicare și primesc recunoaștere pentru ea. Tocmai aceștia sunt pe care strategia își propune să îi consolideze. Schimbările se văd de la o anchetă la alta, nu după un an.
Roluri, pași și repere de la prima discuție până la planul de acțiune.
Aflați mai multe
Registru
Blueprints for Healthy Youth Development
Registrul american al programelor testate pentru copii și tineri, administrat de Institute of Behavioral Science din cadrul University of Colorado Boulder. Registrul certifică programele pe trei niveluri. Nivelul Promising cere un studiu controlat randomizat sau două evaluări cvasiexperimentale, cu un efect pozitiv consecvent și fără dovezi ale unor efecte nocive. Nivelul Model adaugă un al doilea studiu de înaltă calitate și cel puțin o măsurare de urmărire efectuată la douăsprezece luni sau mai mult după încheierea intervenției. Nivelul Model Plus adaugă o replicare realizată de cercetători din afara echipei care a dezvoltat programul. Acestea sunt standardele de dovezi pe care le-a aplicat analiza proiectului CTC European Network atunci când a evaluat programe europene pentru registrul Xchange.
Un design observațional: un grup este urmărit în timp și apoi împărțit după cum a primit sau nu programul; nimeni nu este repartizat. O cohortă prospectivă începe observația în prezent și continuă în viitor, una retrospectivă reconstituie un șir de evenimente deja încheiat. Deoarece grupurile pot diferi încă de la început, riscul unor factori de confuzie ascunși rămâne mai mare decât într-un studiu randomizat.
Organul de lucru al unui proces CTC: practicieni care conduc școli, centre de tineret, servicii pentru familii și cluburi, împreună cu locuitori și, ideal, cu tinerii înșiși. Comitetul comunitar analizează profilul comunitar, stabilește prioritățile și alege programele. El se deosebește de grupul liderilor-cheie, care asigură mandatul și resursele. În Germania se numește Gebietsteam, iar în SUA community board.
Tradiția asistenței sociale care îi ajută pe locuitori și pe instituțiile locale să își identifice propriile nevoi și să acționeze în consecință, în loc să primească servicii livrate din afară. Autorii sistemului CTC plasează explicit abordarea în această tradiție: comunitatea își colectează propriile date, își stabilește propriile priorități și își asumă propriul plan. În țările de limbă germană este cunoscută ca Gemeinwesenarbeit.
Studiul controlat randomizat care a creat baza de dovezi pentru sistemul CTC. Început în 2003, a format perechi din 24 de localități mici din șapte state ale SUA și a repartizat aleatoriu câte o localitate din fiecare pereche la sistemul CTC, urmărind peste 4.400 de tineri de la vârsta de zece ani până la vârsta adultă. Tinerii din localitățile CTC au început mai târziu să consume substanțe și au manifestat mai puțină delincvență și violență, iar diferențele s-au menținut până la vârsta de 21 de ani.
Cât de sigură este o afirmație despre un efect, nu cât de mare se dovedește a fi efectul. Sistemul GRADE descrie aceasta drept încrederea într-o estimare a efectului și o clasifică pe niveluri după cât de probabil este ca cercetările ulterioare să schimbe această încredere. Registrul Grüne Liste Prävention apreciază forța probantă separat de designul studiului și o face să depindă de mărimea grupurilor, de numărul de studii și de existența unor rezultate din spațiul de limbă germană.
Grupul care nu primește programul și arată astfel cum s-ar fi dezvoltat probabil participanții fără el. Acest termen de comparație nu poate fi observat niciodată, ci doar estimat; efectul este diferența dintre ce s-a întâmplat și ce s-ar fi întâmplat fără măsura respectivă. Fără un grup de comparație rămâne deschisă întrebarea dacă o schimbare se datorează programului sau maturizării, experiențelor anterioare și influențelor concomitente.
Patru niveluri în locul împărțirii în eficace și ineficace: un program este mai întâi doar descris, apoi fundamentat teoretic, apoi susținut de primele indicii din practică și, în final, de dovezi cauzale. Cu cât nivelul este mai scăzut, cu atât designul evaluării poate fi ales mai liber; pentru o afirmație cauzală intră în discuție doar designurile care o permit. Schema de evaluare a registrului Grüne Liste Prävention urmează acest model.
O măsură a mărimii unei diferențe, independent de mărimea eșantionului. Cea uzuală în prevenire este d al lui Cohen: diferența dintre medii împărțită la abaterea standard. Spre deosebire de valoarea p, mărimea efectului spune ceva despre amploarea unui efect și face studiile comparabile între ele; de aceea, registrul Grüne Liste Prävention o cere în studiile cu grup de control.
O măsurare repetată, efectuată după încheierea unui program. Ea arată dacă un efect durează sau a fost vizibil doar cât timp s-a derulat măsura. Standardele asociației Society for Prevention Research cer cel puțin o măsurare pe termen lung, la o distanță rezonabilă de încheierea intervenției, și consideră șase luni drept minimul rezonabil; registrul Grüne Liste Prävention folosește același interval și se așteaptă ca cel puțin un efect pozitiv să persiste până atunci.
Grüne Liste Prävention (Lista verde a prevenirii) este registrul online al programelor de prevenire cu eficacitate testată, administrat de Consiliul pentru Prevenirea Criminalității din Saxonia Inferioară (Landespräventionsrat Niedersachsen), care indică pentru fiecare program factorii de risc și de protecție pe care îi abordează. Comunitățile din Germania care aplică CTC aleg din el programe testate în faza 4. Registrul există doar în limba germană.
Persoanele dintr-o comunitate care gestionează bugete, influențează politicile și își pot angaja organizația: primarul sau conducătorul administrației locale, șeful poliției, conducătorul administrației școlare, precum și lideri din domeniul sănătății, din mediul de afaceri, din comunitățile religioase și din mass-media. Ei dau procesului CTC mandatul și resursele, recrutează comitetul comunitar, îl trag la răspundere pe acesta și pe coordonator și asigură continuarea activității dincolo de un ciclu de finanțare. Diviziunea muncii este esențială: comitetul comunitar realizează analiza, stabilirea priorităților și planificarea, iar liderii-cheie fac posibilă această muncă și acționează pe baza recomandărilor sale.
Un program manualizat are un manual scris care descrie, ca ghid de acțiune, ce se întâmplă, când și cu cine; abia astfel devine repetabil în alt loc și poate fi testat. Cât de exact este urmat ghidul, adică fidelitatea implementării, contribuie la succes: o trecere în revistă a aproape 500 de studii a constatat efecte de cel puțin două până la trei ori mai mari acolo unde implementarea a fost atentă. De aceea, registrul Grüne Liste Prävention cere să fie disponibile manuale, formare și instrumente de control al calității.
Combinarea statistică a rezultatelor mai multor studii asupra aceleiași întrebări într-o singură estimare cumulată; Gene Glass a introdus termenul în 1976 pentru analiza unei colecții mari de rezultate ale unor studii individuale. Fiecare studiu este ponderat, de regulă după precizia măsurării, iar rezultatul este raportat cu un interval de încredere și cu o măsură a gradului în care studiile diferă între ele. O metaanaliză nu poate repara studiile pe care le combină: acolo unde dovezile primare sunt puține, unilaterale sau provin dintr-un alt context, cifra cumulată moștenește toate aceste neajunsuri.
Unitatea geografică în care se desfășoară un proces CTC. Nu este o limită administrativă, ci zona ai cărei locuitori au în comun școli, servicii și viața de zi cu zi și ai cărei practicieni se cunosc între ei. Alegerea ei contează: zona acoperită de ancheta CTC în rândul tinerilor și zona de acțiune trebuie să coincidă, altfel coaliția ajunge să acționeze pe baza unui profil în care zona nu se recunoaște. În germană: Sozialraum.
O abordare care consideră adolescența o perioadă de creștere ce trebuie sprijinită, nu un set de probleme care trebuie prevenite, și care dezvoltă competența, încrederea în sine, relațiile cu ceilalți, caracterul și contribuția. Are aceleași rădăcini teoretice ca sistemul CTC, în modelul dezvoltării sociale, iar accentul pe care sistemul CTC îl pune pe factorii de protecție este punctul în care cele două se întâlnesc.
Proporția dintr-o populație care prezintă o anumită caracteristică la un moment dat sau într-o anumită perioadă, de exemplu proporția tinerilor de cincisprezece ani care au consumat alcool în ultimele treizeci de zile. Prevalența numără cazurile existente, deci depinde atât de câte cazuri noi apar, cât și de cât durează fiecare; incidența numără doar cazurile noi dintr-o perioadă. O măsură care scurtează un episod scade prevalența fără a schimba incidența, motiv pentru care studiile de prevenire le raportează separat.
O clasificare după grupul-țintă, nu după momentul intervenției. Intervențiile universale se adresează unei populații întregi, fără să se fi stabilit vreun risc individual; cele selective se adresează unor subgrupuri al căror risc este net peste medie; cele indicate se adresează unor tineri luați individual, care prezintă primele semne ce nu justifică încă un diagnostic. Sistemul CTC lucrează la nivel universal și selectiv.
O clasificare după momentul în care se intervine. Prevenirea primară începe înainte de apariția unei tulburări și reduce numărul cazurilor noi; prevenirea secundară scurtează evoluțiile deja începute, prin depistare și tratament timpurii; prevenirea terțiară reduce afectarea pe care o tulburare o lasă în urmă. În registrul Grüne Liste Prävention intră doar programe de prevenire primară și secundară, deoarece aceasta corespunde orientării sistemului CTC.
Condiții care scad probabilitatea comportamentelor problematice și favorizează o dezvoltare sănătoasă: legături puternice cu familia, școala și comunitatea, norme clare, oportunități de a contribui, abilitățile necesare pentru a le folosi și recunoașterea pentru ceea ce s-a realizat. În modelul dezvoltării sociale, din ele se formează legătura. În sistemul CTC, consolidarea protecției contează la fel de mult ca reducerea riscului.
Un design cu grup de comparație, dar fără repartizare aleatorie: cine primește programul rezultă din practică. În teren, aceasta este adesea singura variantă realizabilă, dar necesită precauții suplimentare, precum mai multe momente de măsurare, control statistic sau o implementare eșalonată, deoarece grupul care primește programul și grupul de comparație pot diferi sistematic.
Un studiu în care participanții sunt repartizați aleatoriu fie la program, fie la condiția de comparație. Deoarece hazardul face grupurile comparabile în medie, o diferență constatată la final poate fi atribuită mai degrabă programului decât unor diferențe preexistente. Pentru a putea afirma eficacitatea unui program, standardele asociației Society for Prevention Research cer cel puțin două studii riguroase din punct de vedere metodologic, cu rezultate pozitive consecvente, și cel puțin o măsurare pe termen lung cu rezultat semnificativ.
Condiții din familia, școala, grupul de covârstnici sau cartierul unui tânăr care cresc probabilitatea unor comportamente problematice precum consumul de substanțe, violența, delincvența sau abandonul școlar. Mulți factori de risc acționează simultan asupra mai multor rezultate. Sistemul CTC îi măsoară la nivel local prin ancheta CTC în rândul tinerilor și cere comunității să stabilească drept priorități factorii cu nivelurile cele mai ridicate.
Conceptul lui Aaron Antonovsky, care pornește de la întrebarea ce îi menține pe oameni sănătoși, spre deosebire de ce îi îmbolnăvește. Ideea sa centrală, simțul coerenței, construit din comprehensibilitate, gestionabilitate și semnificație, corespunde îndeaproape factorilor de protecție cu care lucrează sistemul CTC. Termenul este larg folosit în promovarea sănătății în Europa și mai puțin în literatura de prevenire din SUA.
Teoria dezvoltării pe care se sprijină sistemul CTC, formulată de Richard F. Catalano și J. David Hawkins. Potrivit ei, tinerii dezvoltă legături cu unitățile sociale, prosociale sau antisociale, care le oferă oportunități, abilitățile necesare pentru a le folosi și recunoaștere pentru ceea ce realizează, iar apoi preiau normele acestor unități. Prin urmare, prevenirea înseamnă crearea acestor trei condiții în familie, la școală și în comunitate. Strategia dezvoltării sociale este forma sa practică.
Un rezultat se numește semnificativ atunci când datele ar fi suficient de improbabile în ipoteza că nu există nicio diferență; pragul uzual este de cinci la sută. American Statistical Association subliniază că valoarea p nu măsoară nici mărimea unui efect, nici importanța unui rezultat și că concluziile științifice sau cele privind politicile publice nu ar trebui să depindă de faptul că aceasta se situează sub un prag.
O ipoteză formulată în scris despre modul în care funcționează un program: ce pași duc de la măsură, prin rezultate intermediare, la obiectivul urmărit și ce condiții trebuie îndeplinite pe parcurs. Este elaborată înainte de implementare, împreună cu cei implicați, și stabilește ce se va măsura ulterior. În registrul Grüne Liste Prävention, un studiu de tip teoria schimbării contează ca nivel de evaluare de o stea: el testează lanțul de efecte presupus, nu efectul în comparație cu un grup de control.
Întrebarea dacă un program dezvoltat în altă parte funcționează și aici. Există o tensiune între fidelitatea implementării și potrivirea cu contextul: o preluare rigidă ratează grupul-țintă, o adaptare liberă poate elimina tocmai ingredientele care au funcționat, iar echilibrul poate fi găsit doar în mod deliberat și documentat. Registrul Grüne Liste Prävention evaluează transferabilitatea după numărul de studii din spațiul de limbă germană, în patru trepte, de la confirmată la neclară.
Chestionarul standardizat și anonim pe care o comunitate care aplică CTC îl administrează elevilor, de regulă cu vârste între unsprezece și șaptesprezece ani, pentru a măsura factorii de risc și de protecție din propriile cartiere. Răspunsurile sunt raportate pentru o zonă sau pentru un an de studiu, niciodată pentru o persoană sau pentru o clasă, iar profilul rezultat este cel pe care faza 3 îl transformă într-o listă scurtă de priorități. Adaptările naționale traduc scalele, elimină itemii care nu se potrivesc și testează din nou instrumentul: versiunea germană s-a confirmat ca fiind în mare parte unidimensională și validă în raport cu violența, delincvența, consumul de substanțe și simptomele depresive raportate.