Salt la conținut
Promovarea dezvoltării · În practică

Strategia dezvoltării sociale în viața de zi cu zi.

Nimeni nu poate face totul pentru un copil, dar fiecare adult pe care un copil îl întâlnește poate contribui cu ceva. Strategia dezvoltării sociale descrie ce contează: copiii au nevoie de oportunități de a participa, de abilitățile necesare pentru a folosi aceste oportunități și de recunoaștere pentru efortul lor. Această pagină arată cum se traduce acest lucru în viața de zi cu zi și cum poate o comunitate CTC să integreze strategia în organizațiile sale.

Fotografie generată cu IA

Înțelegere

Rețeta.

Copiii preiau valorile oamenilor de care se simt atașați, pentru că un copil nu vrea să pună în pericol relația cu cineva care contează pentru el. Atașamentul nu poate fi impus, dar crește în mod sigur atunci când se întâlnesc trei lucruri. Pentru ca din el să se nască norme comune, adulții spun ce contează pentru ei și trăiesc după aceste valori.

  1. OportunitățiȘanse de a participa și de a contribui
  2. AbilitățiCapacitatea de a valorifica oportunitatea
  3. RecunoaștereFeedback concret pentru efort și progres
  4. LegăturăAtașamentul față de oamenii care oferă toate acestea
  5. Norme clareValori comune pe care grupul le trăiește

De exempluFiecare om are aceeași valoareNe purtăm cu respect unii cu alțiiNe ajutăm unii pe alțiiRezolvăm conflictele fără violențăNe spunem părerea și le respectăm pe ale altoraNe asumăm responsabilitateaCu ce se leagă aceste valori

Cum arată oportunitățile reale

Copilul are o sarcină reală, care contează pentru ceilalți, și un cuvânt de spus în lucrurile care îl privesc. Sarcina se potrivește cu vârsta și maturitatea copilului.

Greșeală frecventă: Oportunitățile nu înseamnă că decid copiii totul. Adulții stabilesc cadrul și ascultă în interiorul lui.

Cum arată dezvoltarea abilităților

Înainte ca un copil să preia o sarcină, cineva îi arată cum se face, o împarte în pași și exersează cu el. Copilul descoperă că poate face față.

Greșeală frecventă: O sarcină fără abilitățile necesare nu este o oportunitate, ci o capcană. Un copil care eșuează pentru că nimeni nu i-a arătat cum se face se va retrage.

Cum arată o recunoaștere bună

Feedbackul numește ce a făcut copilul, vine la scurt timp după aceea și se referă la efort, nu doar la rezultat. Un salut, un afiș pe perete sau un rând în buletinul informativ pentru părinți pot fi, de asemenea, o formă de recunoaștere.

Greșeală frecventă: Un „bravo” general pentru toată lumea nu ajunge la nimeni. Recunoașterea are efect atunci când fiecare copil observă că i se adresează lui.

Fig. 1Rețeta strategiei dezvoltării sociale: trei ingrediente care împreună creează legătura, din care se naște disponibilitatea de a prelua norme clare și comune.

De ce funcționează acest lanț și cum a fost cercetat: Modelul dezvoltării sociale →

Rețeta funcționează în ambele sensuri.

Cele trei ingrediente nu sunt legate de intenții bune. Oricine vrea să câștige un copil de partea sa îi dă o sarcină, îl învață cum să o facă și îl recunoaște pentru asta. Așa fac cluburile sportive și școlile, dar și un grup de covârstnici în care fumatul sau țigara electronică țin de apartenența la grup.

La clubul sportiv

  1. Oportunități: Fata de doisprezece ani are voie să ajute la antrenamentul copiilor mai mici.
  2. Abilități: Antrenorul îi arată cum să explice un exercițiu.
  3. Recunoaștere: În fața echipei, el spune ce a făcut ea bine.

NormeEa preia regulile clubului: joc corect, punctualitate, grijă față de cei mici.

În grupul de covârstnici

  1. Oportunități: După școală, fata de doisprezece ani are voie să meargă cu cei mai mari în spatele sălii de sport.
  2. Abilități: O prietenă îi arată cum să folosească o țigară electronică fără să tușească.
  3. Recunoaștere: Ceilalți o aclamă pentru că face la fel. Acum face parte din grup.

NormeEa preia regulile grupului: țigara electronică e ceva normal, iar adulții nu trebuie să afle.

Așadar, contează cine oferă ingredientele. Cu cât mai mulți adulți dintr-o comunitate oferă în mod deliberat oportunități, abilități și recunoaștere, cu atât un copil are mai multe grupuri cu norme sănătoase de care se poate lega.

Exemple de valori comune.

Cele nouă valori de aici sunt exemple, nu o listă completă. Unele dintre ele nu sunt negociabile: demnitatea, egalitatea și protecția împotriva discriminării i se cuvin fiecărui copil potrivit Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (CDC), pe care au ratificat-o toate țările din Europa, și se numără printre valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană (art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, TUE, și Carta drepturilor fundamentale). Ce alte valori pune în centru o comunitate sau o organizație decide fiecare dintre ele. Școlile și serviciile pentru tineret au deja sarcina de a transmite valori: Convenția stabilește la art. 29 obiectivele educației, iar Cadrul de referință al competențelor pentru cultură democratică (RFCDC) al Consiliului Europei descrie valorile, atitudinile și abilitățile pe care se sprijină educația pentru democrație.

  • Fiecare om are aceeași valoareart. 2 CDCart. 2 TUE
  • Nimeni nu este lăsat deoparteart. 2 CDCart. 2 TUE
  • Ne purtăm cu respect unii cu alțiiart. 29 CDCRFCDC: respect
  • Ne ajutăm unii pe alțiiart. 29 CDCRFCDC: spirit civic
  • Rezolvăm conflictele fără violențăart. 29 CDCRFCDC: rezolvarea conflictelor
  • Ne spunem părerea și le respectăm pe ale altoraart. 12 CDCart. 13 CDC
  • Stabilim reguli comune și le respectămart. 29 CDCRFCDC: valorizarea democrației
  • Ne asumăm responsabilitateaart. 29 CDCRFCDC: responsabilitate
  • Avem grijă de natură și de lucruriart. 29 CDC

Trimiterile sunt puncte de legătură, nu citate: niciun articol nu le cere copiilor, literal, „să se ajute unii pe alții”, dar fiecare descrie scopul căruia îi servește valoarea.

Unde se încadrează strategia.

ordonează serviciile după riscul grupului căruia i se adresează. Strategia dezvoltării sociale se află sub ele: este promovarea dezvoltării pentru toți copiii, indiferent de nivelul lor de risc.

Triunghiul prevenirii cu trei niveluri, sprijinit pe o bază numită promovarea dezvoltăriiPromovarea dezvoltării
Prevenire indicată
Pentru persoane care prezintă deja primele semne ale unor probleme.
Prevenire selectivă
Pentru grupuri cu risc crescut.
Prevenire universală
Pentru o întreagă grupă de vârstă sau o întreagă școală.
Promovarea dezvoltării
Consolidează starea de bine și dezvoltarea tuturor copiilor în viața de zi cu zi, fără a fi legată de un risc. În sănătatea publică, acest domeniu se numește promovarea sănătății. Aici se află strategia dezvoltării sociale.
Fig. 2Nivelurile de prevenire după riscul grupului vizat și, sub ele, promovarea dezvoltării pentru toți copiii.

Prin urmare, strategia nu este un program care înlocuiește un program testat și eficace dintr-un registru de programe bazate pe dovezi. Programele vizează factorii de risc prioritari ai unei comunități; strategia se asigură că și viața de zi cu zi dintre programe consolidează legăturile. Planul de acțiune le cuprinde pe amândouă, unul lângă altul.

Aplicare

Ingredientele în viața de zi cu zi.

Strategia nu are nevoie de un serviciu nou. Ea pornește de la ceea ce se întâmplă oricum: la prânz, la teme, la cititul cu voce tare. Alegeți o situație și vedeți unde își găsesc locul cele trei ingrediente.

Masa împreună

Grădiniță și after-school
  1. Oportunități

    Copiii pun pe rând masa, se servesc singuri și o dată pe săptămână ajută la alegerea meniului.

  2. Abilități

    O educatoare le arată cum să ducă un bol în siguranță și cum să aprecieze o porție, și exersează cu cei noi înainte ca aceștia să o facă singuri.

  3. Recunoaștere

    După masă, ea spune ce a observat: „Azi te-ai gândit la toată lumea, chiar și la Mila, care a venit mai târziu.”

Planificați singuri această situație →

Clubul de teme

After-school, școală, centru de tineret
  1. Oportunități

    Copiii mai mari le explică celor mai mici o sarcină pe care ei înșiși o stăpânesc deja bine.

  2. Abilități

    Coordonatoarea clubului le arată cum să explice fără să dea răspunsul: pun o întrebare, dau un indiciu, așteaptă.

  3. Recunoaștere

    Ea notează cine pe cine a ajutat și pomenește acest lucru când vorbește cu părinții.

Planificați singuri această situație →

Ziua curățeniei în cartier

Cartier, muncă comunitară
  1. Oportunități

    Copiii aleg locul care îi deranjează cel mai mult și ajută la planificare: cine se ocupă de ce porțiune.

  2. Abilități

    Înainte, învață cum să strângă și să sorteze gunoiul în siguranță și ce trebuie lăsat pe loc.

  3. Recunoaștere

    Asociația de proprietari pune la avizierul scării o fotografie cu un mesaj de mulțumire, în care sunt numiți copiii care au participat.

Planificați singuri această situație →

Primul permis de bibliotecă

Biblioteca publică
  1. Oportunități

    Copilul completează singur formularul și își alege singur prima carte.

  2. Abilități

    Bibliotecara îi arată cum să caute în catalog, cum să împrumute o carte și cum să prelungească împrumutul.

  3. Recunoaștere

    La următoarea vizită, ea recunoaște copilul și îl întreabă cum i s-a părut cartea.

Planificați singuri această situație →

Jocuri în pauză

Școală primară
  1. Oportunități

    Voluntarii de pauză din clasa a IV-a împart echipamentul de joacă și conduc un joc pentru copiii mai mici.

  2. Abilități

    O învățătoare exersează cu ei cum să explice regulile și cum să aplaneze o ceartă înainte ca ea să se amplifice.

  3. Recunoaștere

    La adunarea școlii, directoarea îi prezintă pe voluntarii de pauză și spune ce a mers bine în săptămâna lor.

Planificați singuri această situație →

Cititul cu voce tare

Familie, grădiniță, bibliotecă
  1. Oportunități

    Copilul alege cartea, întoarce paginile și povestește cum ar putea continua povestea.

  2. Abilități

    Adulții arată spre cuvinte și imagini, pun întrebări și îl lasă pe copil să citească singur câte un cuvânt.

  3. Recunoaștere

    Îl laudă pe copil nu pentru că a stat cuminte, ci pentru idee: „La asta nu m-aș fi gândit niciodată.”

Planificați singuri această situație →

Cât de reală este participarea?

Nu tot ce arată a participare este participare. Scara participării a lui Roger Hart distinge opt niveluri. Primele trei îi implică pe copii doar formal; participarea reală începe de la al patrulea. Alegeți un nivel ca să vedeți ce înseamnă și cum ar arăta nivelul următor.

  1. Nivelul 8: Inițiat de copii, decizii luate împreună cu adulțiiCopiii iau inițiativa și implică în mod deliberat adulțiDecizii comune

    Copiii și tinerii pornesc un proiect și implică în mod deliberat adulți, pentru a se folosi de experiența și influența lor. Deciziile se iau împreună.

    Exemplu

    Tinerii vor un teren de fotbal în cartierul lor, invită primăria și negociază cu ea amplasamentul și regulile.

    Copiii nu trebuie să lucreze mereu în vârful scării. Hart însuși subliniază că alegerea este cea care contează: o activitate ar trebui să îi permită fiecărui copil cel mai înalt nivel care i se potrivește în acel moment.

    Link către acest nivel
  2. Nivelul 7: Inițiat și condus de copiiCopiii au ideea și o pun singuri în practicăDecizii comune

    Copiii și tinerii au ideea și o pun singuri în practică. Adulții îi sprijină fără să stabilească direcția.

    Exemplu

    Un grup organizează un schimb de jucării; lucrătorul de tineret pune la dispoziție sala și ajută atunci când i se cere.

    Un pas mai departe

    La nivelul 8, grupul ar implica în mod deliberat adulți, de exemplu pentru a face cunoscut schimbul în tot cartierul, și ar decide împreună cu ei.

    Link către acest nivel
  3. Nivelul 6: Inițiat de adulți, decizii luate împreună cu copiiiIdeea vine de la adulți, deciziile se iau împreunăDecizii comune

    Adulții vin cu ideea; deciziile se iau împreună cu copiii și tinerii.

    Exemplu

    Centrul de tineret își planifică programul de vară într-un grup în care tinerii și personalul au un cuvânt egal de spus.

    Un pas mai departe

    La nivelul 7, tinerii ar propune activități proprii pentru program și le-ar realiza singuri, cu personalul în plan secund.

    Link către acest nivel
  4. Nivelul 5: Consultați și informațiCopiii sunt întrebați cu adevărat și află ce urmeazăImplicare

    Proiectul le aparține adulților, dar copiii sunt întrebați cu adevărat ce cred, înțeleg procesul și află ce se întâmplă cu răspunsurile lor.

    Exemplu

    Școala întreabă fiecare clasă cum ar trebui reamenajată curtea, iar după aceea explică ce propuneri vor fi puse în practică și de ce altele nu.

    Un pas mai departe

    La nivelul 6, elevii ar face parte din grupul de planificare și ar decide împreună cu adulții asupra reamenajării.

    Link către acest nivel
  5. Nivelul 4: Desemnați, dar informațiAdulții atribuie rolul, copiii îl înțeleg și îl alegImplicare

    Adulții atribuie rolul. Dar copiii știu despre ce este vorba, cine a hotărât și de ce; au o sarcină reală și participă de bunăvoie.

    Exemplu

    Copiii mai mari îi întâmpină pe invitați la serbarea de vară și le arată drumul. Știu de ce contează acest lucru și ar fi putut refuza.

    Un pas mai departe

    La nivelul 5, organizația i-ar întreba pe copii dinainte cum să se desfășoare serbarea, iar după aceea le-ar arăta ce idei au fost preluate.

    Link către acest nivel
  6. Nivelul 3: Participare simbolicăCopiii par să aibă un cuvânt de spus, dar nu au nicio influențăNonparticipare

    Copiii par să aibă un cuvânt de spus, dar nu au nicio influență asupra temei sau a rezultatului. Adesea au fost aleși de adulți și nu vorbesc decât în numele lor.

    Exemplu

    Doi copii selectați stau în panelul unei conferințe despre prevenire și citesc un mesaj de bun venit pe care l-au scris adulții pentru ei.

    Un pas mai departe

    La nivelul 5, copiii ar strânge mai întâi opiniile colegilor din clasele lor, le-ar prezenta în panel și ar afla mai târziu ce s-a ales de ele.

    Link către acest nivel
  7. Nivelul 2: DecorareCopiii decorează un eveniment fără să contribuie la organizarea luiNonparticipare

    Copiii sunt acolo ca să dea culoare unei ocazii: cântă, poartă tricourile, apar în fotografie. Nimeni nu pretinde că au contribuit la organizare, dar nici nu le explică nimeni nimic.

    Exemplu

    La sărbătoarea cartierului, grupul de copii are un moment artistic pentru că arată frumos, apoi este trimis acasă.

    Un pas mai departe

    La nivelul 4, grupul ar avea un rol real la sărbătoare, de exemplu să îi întâmpine pe invitați, și ar ști de ce este nevoie de el.

    Link către acest nivel
  8. Nivelul 1: ManipulareCopiii sunt folosiți fără să înțeleagă despre ce este vorbaNonparticipare

    Copiii sunt folosiți pentru cauzele adulților. Nu știu despre ce este vorba și nu află niciodată ce se întâmplă cu contribuția lor.

    Exemplu

    Copiii pictează afișe pentru o campanie de strângere de fonduri a organizației, fără să știe pentru ce sunt banii.

    Un pas mai departe

    La nivelul 4, copiii ar ști pentru ce este campania, cine a hotărât-o și de ce este nevoie de afișele lor, și ar fi liberi să refuze.

    Link către acest nivel
Fig. 3Cele opt niveluri ale participării după Hart (1992), grupate în nonparticipare, implicare și decizii comune. Gruparea în trei benzi este un ajutor de lectură al acestei pagini.

Planificați o activitate.

Luați o activitate pe care o faceți regulat cu copiii și treceți prin ea, ingredient cu ingredient. La final primiți fișa „Planificarea activității”, completată, în format PDF.

Despre ce activitate este vorba?

Porniți de la un exemplu ca sugestie?

Exemplul nu completează nimic. Apare doar ca sugestie gri în câmpuri.

Rămâne în browserul dumneavoastră; nu se trimite nimic.

Verificarea săptămânală.

Patru întrebări, un minut. Dacă le puneți o dată pe săptămână, vedeți curând care ingredient primește prea puțin loc în practica de zi cu zi.

Săptămâna 47

Rămâne în browserul dumneavoastră.

  1. I-am implicat pe copii?
  2. Le-am arătat cum să facă un lucru, ca să poată reuși?
  3. Au primit copiii o recunoaștere concretă și personală?
  4. Am spus și am arătat ce contează pentru noi?

Regulile clare fac parte din ea.

Oportunitățile și recunoașterea nu înseamnă renunțarea la reguli. Copiii au nevoie de adulți care spun ce se aplică și se țin de acest lucru. Funcționează bine să stabiliți câteva reguli concrete pentru fiecare activitate, să le amintiți des și să vă asigurați că sunt respectate.

Ce se întâmplă când o regulă este încălcată se hotărăște dinainte și copilul știe acest lucru. Aceasta este diferența dintre o consecință și o pedeapsă: copilul poate influența rezultatul. Iar copiii au nevoie de mult mai mult feedback decât adulții, inclusiv atunci când totul merge bine.

Integrare

Locul ei în procesul CTC.

Strategia dezvoltării sociale poate fi integrată într-un proces CTC încă de la început. Ea începe cu comitetul comunitar însuși și, prin planul de acțiune, ajunge la organizațiile din comunitate.

  1. Faza 2 · Organizarea

    Prima sesiune de formare pentru comitetul comunitar

    Toți membrii învață cele trei ingrediente și scriu un plan personal pentru un copil pe care îl întâlnesc regulat.

  2. Faza 3 · Elaborarea profilului comunitar

    O sesiune de formare ulterioară și un grup de lucru

    analizează planurile personale ale membrilor săi și strânge idei pentru începerea activității în comunitate. Un grup de lucru își asumă această sarcină și adaugă în evaluarea resurselor serviciile existente care sprijină dezvoltarea copiilor.

  3. Faza 4 · Elaborarea planului de acțiune

    Angajamente în planul de acțiune

    Grădinițele, școlile, cluburile și alte organizații se angajează în planul de acțiune să folosească strategia în activitatea lor. Pentru fiecare dintre ele începe astfel parcursul în nouă pași.

Fig. 4Strategia dezvoltării sociale în cele cinci faze ale sistemului „Communities That Care”.

De ce formarea singură nu ajunge.

Strategia se înțelege repede, și tocmai de aceea oamenii subestimează ce presupune punerea ei în practică. Cercetarea privind implementarea arată că o formare bună, singură, schimbă puțin în comportament. Funcționează atunci când cinci verigi țin împreună. Dacă lipsește una, lanțul se rupe.

Toate cele cinci verigi țin. Așa ajunge strategia în practica de zi cu zi.

Listă de verificare pentru conducere: ce există deja în organizația dumneavoastră?

Debifați o căsuță ca să vedeți unde se rupe lanțul.

Nouă pași într-o organizație.

După ce o organizație s-a angajat în planul de acțiune, un formator o însoțește prin nouă pași, de la primul contact până la bilanțul anual. Experiența arată că trei dintre acești pași decid dacă reușește.

Pasul 1: Pregătirea colaborării

Obiectiv
Organizația desemnează o persoană de contact și se stabilește o primă întâlnire.
De ce
Fără sprijinul conducerii, strategia nu ajunge în practica de zi cu zi.

Pasul 2: Pregătirea întâlnirii

Obiectiv
Pregătiți materialele, informați-vă despre organizație și stabiliți dacă este o grădiniță, o școală sau un club.
De ce
Nevoile și condițiile diferă, iar o pregătire bună creează încredere.

Pasul 3: Întâlnirea cu persoana de contact · decisiv pentru succes

Obiectiv
Începeți o discuție și folosiți planul de introducere pentru a conveni asupra rolurilor și responsabilităților.
De ce
Persoana de contact își asumă responsabilitatea pentru implementare. Curiozitatea față de experiența ei duce mai departe decât un formular gata făcut.
Model: Plan de introducere →

Pasul 4: După întâlnire

Obiectiv
Trimiteți planul de introducere actualizat și materialele promise.
De ce
Ce s-a convenit este astfel consemnat în scris.

Pasul 5: Planificarea formării

Obiectiv
Pregătiți materialele, echipamentul și împărțirea pe grupe și repetați prezentarea.
De ce
O sesiune susținută cu grijă este una dintre condițiile unei implementări reușite.

Pasul 6: Susținerea formării · decisiv pentru succes

Obiectiv
Personalul înțelege cele trei ingrediente, scrie un plan personal pentru un copil și planifică în grupuri cum va folosi organizația strategia.
De ce
De aici vine pasul următor, prima verigă a lanțului.

Pasul 7: Consemnarea observațiilor

Obiectiv
Notați ce a mers bine și unde a devenit dificil.
De ce
Notițele îmbunătățesc formarea și alimentează întâlnirile formatorilor.

Pasul 8: Urmărirea · decisiv pentru succes

Obiectiv
Verificați împreună cu persoana de contact dacă planul de introducere este respectat și oferiți sprijin acolo unde este nevoie.
De ce
O implementare reușită depinde de întrebările despre rezultate. Dacă procesul se blochează, acesta este momentul pentru a-l readuce pe drumul cel bun.

Pasul 9: Bilanțul anual

Obiectiv
În comitetul comunitar, organizațiile pun laolaltă ce a funcționat și unde s-au blocat lucrurile.
De ce
Exemplele bune devin vizibile, iar asta menține motivația și după primul an.
  1. Pasul 1: Pregătirea colaborării

    Obiectiv
    Organizația desemnează o persoană de contact și se stabilește o primă întâlnire.
    De ce
    Fără sprijinul conducerii, strategia nu ajunge în practica de zi cu zi.
  2. Pasul 2: Pregătirea întâlnirii

    Obiectiv
    Pregătiți materialele, informați-vă despre organizație și stabiliți dacă este o grădiniță, o școală sau un club.
    De ce
    Nevoile și condițiile diferă, iar o pregătire bună creează încredere.
  3. Pasul 3: Întâlnirea cu persoana de contact · decisiv pentru succes

    Obiectiv
    Începeți o discuție și folosiți planul de introducere pentru a conveni asupra rolurilor și responsabilităților.
    De ce
    Persoana de contact își asumă responsabilitatea pentru implementare. Curiozitatea față de experiența ei duce mai departe decât un formular gata făcut.
    Model: Plan de introducere →
  4. Pasul 4: După întâlnire

    Obiectiv
    Trimiteți planul de introducere actualizat și materialele promise.
    De ce
    Ce s-a convenit este astfel consemnat în scris.
  5. Pasul 5: Planificarea formării

    Obiectiv
    Pregătiți materialele, echipamentul și împărțirea pe grupe și repetați prezentarea.
    De ce
    O sesiune susținută cu grijă este una dintre condițiile unei implementări reușite.
  6. Pasul 6: Susținerea formării · decisiv pentru succes

    Obiectiv
    Personalul înțelege cele trei ingrediente, scrie un plan personal pentru un copil și planifică în grupuri cum va folosi organizația strategia.
    De ce
    De aici vine pasul următor, prima verigă a lanțului.
  7. Pasul 7: Consemnarea observațiilor

    Obiectiv
    Notați ce a mers bine și unde a devenit dificil.
    De ce
    Notițele îmbunătățesc formarea și alimentează întâlnirile formatorilor.
  8. Pasul 8: Urmărirea · decisiv pentru succes

    Obiectiv
    Verificați împreună cu persoana de contact dacă planul de introducere este respectat și oferiți sprijin acolo unde este nevoie.
    De ce
    O implementare reușită depinde de întrebările despre rezultate. Dacă procesul se blochează, acesta este momentul pentru a-l readuce pe drumul cel bun.
  9. Pasul 9: Bilanțul anual

    Obiectiv
    În comitetul comunitar, organizațiile pun laolaltă ce a funcționat și unde s-au blocat lucrurile.
    De ce
    Exemplele bune devin vizibile, iar asta menține motivația și după primul an.

Sesiunile sunt conduse de profesioniști care au participat ei înșiși la o sesiune și au absolvit formarea de formatori. Primele sesiuni le susțin împreună cu un formator experimentat, apoi conduc mai multe sesiuni pe an și participă la întâlniri periodice de actualizare.

Ce arată dovezile.

Strategia se bazează pe modelul dezvoltării sociale, una dintre cele mai temeinic testate teorii din cercetarea în domeniul prevenirii. În Seattle Social Development Project, profesori, părinți și elevi din ciclul primar au fost formați după acest model; la vârsta de 21 de ani, participanții se descurcau mult mai bine la școală sau la locul de muncă și în ceea ce privește sănătatea mintală decât , în timp ce diferențele privind criminalitatea și consumul de substanțe au fost mai mici. Studiul a fost controlat, dar nu randomizat.

Pentru sistemul „Communities That Care” în ansamblu, desfășurat în 24 de comunități din Statele Unite a constatat mai puține comportamente problematice în comunitățile CTC. Aceste rezultate se referă la sistemul din care face parte strategia, nu la strategia singură. Cât contribuie ea în sine nu a fost studiat separat. Și experiența din Malmö se bazează pe o evaluare fără grup de control.

Surse
  1. Modelul dezvoltării sociale: Catalano, R.F., & Hawkins, J.D. (1996). The social development model: A theory of antisocial behavior. ojp.gov/ncjrs/virtual-library/abstracts/social-development-model-theory-antisocial-behavior
  2. Seattle Social Development Project: Hawkins, J. D., Kosterman, R., Catalano, R. F., Hill, K. G., & Abbott, R. D. (2005). Promoting positive adult functioning through social development intervention in childhood: Long-term effects from the Seattle Social Development Project. Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine, 159(1), 25–31. doi.org/10.1001/archpedi.159.1.25 În bibliotecă
  3. Studiul randomizat al sistemului CTC: Hawkins, J.D., Oesterle, S., Brown, E.C., Arthur, M.W., Abbott, R.D., Fagan, A.A., & Catalano, R.F. (2009). Results of a type 2 translational research trial to prevent adolescent drug use and delinquency: A test of Communities That Care. Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine, 163(9), 789. doi.org/10.1001/archpediatrics.2009.141 În bibliotecă
  4. Strategia în practică: Haggerty, K. P., & McCowan, K. J. (2018). Using the Social Development Strategy to Unleash the Power of Prevention. Journal of the Society for Social Work and Research, 9(4), 741–763. doi.org/10.1086/700274 În bibliotecă
  5. Scara participării: Hart, R. A. (1992). Children's participation: From tokenism to citizenship (Innocenti Essays No. 4). UNICEF International Child Development Centre. eric.ed.gov/?id=ED359090 În bibliotecă

Ideea strategiei provine din modelul dezvoltării sociale al lui Hawkins și Catalano. Această pagină și fișele de lucru au fost elaborate de la zero de FINDER Akademie, la impulsul materialelor de formare pe care Birgitta Månsson și Sara Heide le-au scris pentru CTC în Suedia. Amândouă fac parte din consiliul de conducere al organizației Prevention Sverige (se deschide într-o fereastră nouă), institutul suedez pentru știința aplicată a prevenirii.

Fișele de lucru.

Patru modele pentru lucrul în organizații, de tipărit sau ca PDF. Planificarea activității și jurnalul săptămânal pot fi completate și aici, pe pagină.

Toate fișele de lucru
  • Planificarea activității

    Pentru o activitate pe care o faceți regulat cu copiii: cum îi implicați, ce trebuie să știe să facă și cum le recunoașteți efortul?

    Practicieni din grădinițe, școli, cluburi și din activitatea cu tinerii

    Poate fi completată și online

  • Plan de introducere pentru o organizație

    Consemnează ce vrea să obțină organizația, cum se va desfășura formarea și cine urmărește activitatea după aceea. Baza pentru pașii 3–8.

    Formatori și persoane de contact din organizații

  • Jurnal săptămânal

    Patru întrebări pentru fiecare săptămână, bifate într-un minut. După câteva săptămâni devine clar care ingredient primește prea puțin loc în practica de zi cu zi.

    Toți cei care lucrează regulat cu copii

    Disponibil și ca verificare săptămânală online

  • Card de buzunar

    Patru carduri pe foaie, cu rețeta pe față și verificarea săptămânală pe verso. Tipăriți față-verso și tăiați la semne.

    Pentru sesiuni de formare și suporturi de ecuson

Materialele complete de formare, inclusiv manualul formatorului, prezentările și afișele, sunt oferite participanților în cadrul formării. Întrebați despre formare în țara dumneavoastră

Întrebări frecvente.

Alte întrebări despre CTC își găsesc răspunsul pe pagina cu toate întrebările.

Este strategia dezvoltării sociale un program de prevenire de sine stătător?

Nu. Strategia este un mod de lucru cu un tipar simplu, pe care adulții îl integrează în ceea ce fac deja: îi implică pe copii, le oferă abilitățile de care au nevoie și le recunosc efortul. Nu are un manual fix, un număr stabilit de sesiuni sau un grup-țintă propriu, și tocmai de aceea registrele de programe bazate pe dovezi nu o includ.

În procesul CTC, ea completează programele pe care o comunitate le alege pentru prioritari. Programele lucrează pe obiective precise; strategia se asigură că viața de zi cu zi din grădinițe, școli, cluburi și cartiere trage în aceeași direcție. Planul de acțiune le cuprinde pe amândouă.

Pentru ce vârste este potrivită strategia dezvoltării sociale?

Pentru orice vârstă. Cele trei ingrediente se aplică la fel copilului de patru ani care ajută la pusul mesei și adolescentului care îi antrenează pe copiii mai mici la un club sportiv. Ce se schimbă odată cu vârsta este forma: cât de mult poate decide un copil, ce abilități mai are de învățat și ce fel de recunoaștere percepe ca autentică.

De aceea, formarea este de obicei adaptată separat pentru grădinițe și pentru școli. Scara participării ajută la aprecierea nivelului de implicare potrivit pentru o anumită grupă de vârstă.

Cine formează organizațiile și de ce au nevoie acestea?

Sesiunile sunt conduse de profesioniști care au fost ei înșiși formați și au absolvit formarea de formatori. Primele sesiuni le susțin împreună cu un formator experimentat, apoi țin sesiuni regulat și participă la întâlniri de actualizare, astfel încât calitatea să fie aceeași în toate organizațiile.

Mai presus de toate, o organizație are nevoie de o persoană de contact care are sprijinul conducerii. Împreună cu această persoană, formatorul folosește planul de introducere pentru a stabili cine participă, cum se leagă activitatea de rutinele existente și cine se ocupă de urmărire. O sesiune durează de obicei între două ore și jumătate și trei ore; varianta scurtă, aproximativ 45 de minute.

Cum își poate da seama o comunitate dacă strategia are efect?

Pe termen scurt, după implementare: își planifică organizațiile activitățile cu cele trei ingrediente, completează personalul jurnalul săptămânal, raportează organizațiile la bilanțul anual? poate răspunde singur la aceste întrebări.

Pe termen lung, o arată . Printre altele, ea înregistrează dacă tinerii au, în familie și la școală, oportunități de implicare și primesc recunoaștere pentru ea. Tocmai aceștia sunt pe care strategia își propune să îi consolideze. Schimbările se văd de la o anchetă la alta, nu după un an.

Pașii următori

Citiți în continuare