Salt la conținut
Nr. 15iun 2026CercetarePractică

Cartier sau instituție? Unde ar trebui ancorate datele de prevenire

Dacă sprijinul este direcționat către cartier sau către școala ori grădinița individuală decide cât de precis ajunge la destinație și dacă o instituție se recunoaște în cifre. O întrebare de proiectare pentru orice demers de prevenire bazat pe date, inclusiv pentru „Communities That Care”.

Autor
Maximilian von Heyden
Publicat
· Timp de lectură: 11 min
Serie
Revista CTC
6Cuprins
  1. 01Argumente pentru o privire asupra instituției
  2. 02O întrebare veche: eroarea ecologică
  3. 03Adevărata dispută: țintit sau universal?
  4. 04De ce funcționează proximitatea și ce costă ea
  5. 05Unde ne lasă toate acestea
  6. 06Bibliografie

Pe scurt

  • Dacă sprijinul și prevenirea sunt direcționate către cartier sau către instituția individuală decide două lucruri: cât de precis ajung resursele la destinație și dacă o școală sau o grădiniță se recunoaște în cifre și acționează pe baza lor.
  • Pentru o unitate individuală contează două mărimi: pe cine deservește efectiv și calitatea a ceea ce se întâmplă în interiorul ei. Niciuna nu este surprinsă de un indice al zonei. În schimb, mediul social al celor mai mici copii este descris destul de bine de ancheta CTC în rândul tinerilor la care răspund frații lor mai mari și vecinii.
  • Primul pas pentru o comunitate CTC: acolo unde zonele deservite de școlile primare și de unitățile de educație timpurie coincid, rezultatele anchetei se defalcă la acest nivel; în caz contrar, componența fiecărei instituții servește drept interfață între anchetă și orice formulă de finanțare.
  • Iar întrebarea strategică trebuie păstrată deschisă: direcționarea către instituțiile cele mai împovărate are sens, dar nu înlocuiește o bază universală. Cele două merg împreună, proporțional cu nevoile.

Cum se distribuie resursele astfel încât să ajungă la copiii care au cea mai mare nevoie de ele: măsurate la nivelul sau la nivelul instituției individuale? Orice țară europeană care finanțează școlile sau unitățile de educație timpurie în funcție de nevoile sociale trebuie să răspundă la această întrebare, iar răspunsurile diferă. În Anglia, fondul numit pupil premium se plătește școlilor pentru fiecare elev eligibil, astfel încât urmează situația copilului în orice școală ar învăța acesta. Țările de Jos alocă din 2019 fondurile pentru reducerea dezavantajului educațional în școlile primare printr-un indicator la nivelul școlii, pe care oficiul național de statistică îl calculează pe baza caracteristicilor elevilor fiecărei școli. Multe alte sisteme lucrează încă, integral sau parțial, cu indici de deprivare pe zone, pentru că aceștia sunt cei pe care statisticile îi oferă cu ușurință.

În spatele detaliilor tehnice ale finanțării se află o veche întrebare a epidemiologiei sociale: la ce nivel recunoaște prevenirea bazată pe date nevoile? Întrebarea privește și „Communities That Care” (CTC), un sistem de prevenire la nivelul comunității. Nu în mod identic: un indice social este un instrument de alocare, iar CTC un întreg proces de prevenire, care măsoară nevoile, stabilește priorități și selectează, lansează și finanțează programe. Dar ambele se află în fața aceleiași alegeri a unității de analiză.

Argumente pentru o privire asupra instituției

În majoritatea orașelor europene, școlile și unitățile de educație timpurie nu au o zonă de arondare fixă. Acolo unde părinții pot alege, componența socială a unei școli se îndepărtează de cea a împrejurimilor, iar cercetarea privind segregarea școlară arată că în multe orașe europene școlile sunt mai segregate decât cartierele în care se află, mărimea diferenței depinzând de cât de multă libertate de alegere permite sistemul (Boterman și colab., 2019). Unitățile de educație timpurie, alese și mai liber, nu fac excepție.

Imaginați-vă două grădinițe în același cartier, cu aceeași rată a șomajului: una deservește aproape numai copii din gospodării precare, cealaltă mai ales copii ai unor familii de specialiști sosite de curând. Un indice bazat exclusiv pe zonă le acordă amândurora același punctaj și aceeași finanțare. Riscul are un nume: alocare greșită. Un indicator la nivelul instituției, construit pe baza celor care o frecventează efectiv, îl evită.

Argumentul are limite, care trebuie recunoscute onest. Un indice al frecventării nu ajunge la copiii care nu vin niciodată, iar în întreaga Europă tocmai familiile dezavantajate folosesc mai puțin serviciile de educație timpurie (Vandenbroeck și Lazzari, 2014). Iar mai mulți bani nu înseamnă încă o pedagogie mai bună: ce face o unitate cu resursele suplimentare depinde de calitatea procesului, adică de interacțiunile zilnice dintre personal și copii, pe care niciun indice social nu le măsoară (Edwards, 2021).

UnitateSursa tipică de datePunct forteRisc
La nivelul zonei (cartier)Rata șomajului sau rata beneficiarilor de prestații sociale din zonăDisponibil peste tot; spune ceva și despre familiile fără loc în vreo unitateNeclar pentru instituția individuală; eroare ecologică; alocare greșită
La nivelul instituției (școala sau grădinița individuală)Date administrative la nivel de elev, examenele medicale la intrarea în școală, ratele prestațiilor sociale asociate adreselor de domiciliuReflectă componența reală; mai echitabil din perspectiva instituțieiNecesită multe date; sensibil din perspectiva protecției datelor; ajunge doar la copiii care frecventează unitatea; nu măsoară calitatea procesului

O întrebare veche: eroarea ecologică

Obiecția nu este un detaliu administrativ, ci un clasic al epidemiologiei sociale. Dintr-o caracteristică a zonei, cum ar fi rata beneficiarilor de prestații sociale dintr-un cartier, nu se pot trage concluzii fiabile despre persoane individuale; aceasta este eroarea ecologică (Lancaster și Green, 2002). Structura socială a unui district descrie corect contextul. Ea nu spune pe cine deservește o anumită instituție din acel district. Tocmai aici argumentul în favoarea nivelului instituțional este puternic.

Pentru CTC, acest mod de gândire este familiar. Ancheta anonimă în rândul tinerilor măsoară și în familie, la școală, în grupul de covârstnici și în comunitate, cu scale validate în Statele Unite și în adaptări europene (Arthur și colab., 2002; Reder și colab., 2024). Rostul instrumentului este tocmai faptul că riscul și protecția variază de la o comunitate la alta și că aceste niveluri locale prezic rezultatele locale, motiv pentru care zona anchetei și zona în care acționează o coaliție trebuie să fie aceleași (Hawkins și colab., 2004). În practică, rezultatele sunt defalcate pe unități mici, pe ani de studiu, pe școli și pe cartiere, iar adaptările modelului pentru școli lucrează, prin concepția lor, la nivelul instituției individuale. Cu alte cuvinte, sistemul CTC privește deja de aproape. Pentru cei mai mici copii, la care nu ajunge nicio anchetă în rândul tinerilor, această imagine descrie aproximativ mediul, pentru că familiile sunt aceleași. Ce rămâne specific fiecărei grădinițe este componența ei, adică pe cine deservește, și calitatea procesului. Niciuna nu este furnizată de un indice al zonei.

Adevărata dispută: țintit sau universal?

Întrebarea mai dificilă nu este nivelul de măsurare, ci strategia. Direcționarea sprijinului suplimentar către puținele instituții cele mai împovărate este intuitivă și pare echitabilă. Dar paradoxul prevenirii formulat de Geoffrey Rose este un avertisment: de obicei, mai multe cazuri provin din mijlocul larg al unei distribuții decât din extremitatea ei, iar cine selectează doar vârfurile îi ratează pe majoritatea copiilor dezavantajați, care sunt răspândiți în instituțiile ce nu ies în evidență (Rose, 1985). La aceasta se adaugă prețul etichetei, o stigmatizare care mai degrabă descurajează decât încurajează căutarea de ajutor (Rüsch și Thornicroft, 2014). Sistemul CTC este el însuși un sistem comunitar universal, iar logica de identificare a cazurilor proprie unui indice social se află într-o tensiune reală cu el.

Tensiunea nu se rezolvă alegând o tabără, ci prin universalismul proporțional al lui Michael Marmot: o bază universală pentru toți, cu o intensitate care crește proporțional cu nevoile (Carey și colab., 2015). Acesta este compatibil cu ambele poziții: cu un indice de finanțare citit ca o scală gradată, nu ca un prag, însoțit de măsuri universale precum accesul și sprijinul timpuriu pentru familii, și cu sistemul CTC, care combină un sistem universal cu programe țintite cu precizie. Inegalitatea socială în învățarea copiilor apare devreme și rămâne apoi remarcabil de stabilă de-a lungul anilor de școală, așa cum a arătat o cohortă germană urmărită de la vârsta de sugar până la șaisprezece ani (Skopek și Passaretta, 2021). Sprijinul timpuriu, cu o bază universală și mai mult acolo unde e nevoie de mai mult, este abordarea cu cele mai mari șanse de a-i face față.

De ce funcționează proximitatea și ce costă ea

Există un al doilea motiv, dincolo de precizie, pentru care unitatea contează. Cu cât datele sunt mai aproape de o instituție, cu atât aceasta se recunoaște mai ușor în ele și cu atât mai ușor urmează acțiunea. Cercetarea privind îmbunătățirea școlilor știe acest lucru: restituirea datelor schimbă practica doar după ce „datele” devin „datele noastre” (Geijsel și colab., 2010). Cifrele agregate pe cartier vorbesc despre „zonă”; cifrele la nivelul instituției vorbesc despre „noi”. Nu s-a demonstrat dacă același lucru este valabil și pentru unitățile de educație timpurie, dar este o așteptare rezonabilă și una care poate fi testată. O comunitate CTC ar putea compara dacă o instituție se mișcă mai repede după o restituire a datelor la propriul nivel decât după o simplă cifră pe cartier.

Această proximitate are un preț. Asocierea adreselor de domiciliu ale copiilor cu ratele prestațiilor sociale pe zone mici, așa cum fac unii indicatori la nivelul instituției, este delicată din perspectiva legislației privind protecția datelor, pentru că aduce caracteristici sensibile la un nivel la care pot fi afectate familii individuale. Aceeași grijă se aplică și sistemului CTC: cu cât o anchetă anonimă este defalcată mai fin, cu atât mai repede efectivele mici ale celulelor pot face persoanele identificabile. Precizia trebuie cântărită față de protecția vieții private, cu atât mai mult într-un sistem de prevenire care se sprijină pe anonimat și pe minimizarea datelor. Tocmai din acest motiv, ancheta CTC în rândul tinerilor raportează rezultate doar la nivelul unui an de studiu sau al unei zone, niciodată pentru persoane sau clase.

Unde ne lasă toate acestea

Două lucruri trebuie lăsate deschise. Privirea asupra instituției nu înlocuiește privirea asupra cartierului: o grădiniță poate fi un punct de contact pentru familiile din zonă chiar și pentru copiii care nu o frecventează, iar pentru aceasta împrejurimile contează. Iar un indice nu este un automatism: dacă el creează vreun stimulent depinde de modul de calcul, iar majoritatea indicilor ierarhizează instituțiile unele față de altele, în loc să măsoare nevoile absolute.

Nucleul productiv rămâne. „Cartier sau instituție” este o întrebare de proiectare pentru orice demers de prevenire bazat pe date, nu o problemă specială a finanțării educației timpurii. Pentru comunitățile CTC, aceasta înseamnă în practică: acolo unde zonele deservite de școlile primare și de unitățile de educație timpurie coincid, rezultatele anchetei pot fi defalcate la acest nivel; acolo unde nu coincid, componența fiecărei instituții este interfața comună dintre anchetă și orice indice social. Și înseamnă numirea deschisă a limitelor fiecărei unități, ceea ce este minimul pe care o comunitate îl datorează instituțiilor cărora le cere să acționeze pe baza cifrelor sale.

Bibliografie

Arthur, M. W., Hawkins, J. D., Pollard, J. A., Catalano, R. F., & Baglioni, A. J. (2002). Measuring risk and protective factors for substance use, delinquency, and other adolescent problem behaviors: The Communities That Care Youth Survey. Evaluation Review, 26(6), 575–601. https://doi.org/10.1177/0193841X0202600601

Boterman, W., Musterd, S., Pacchi, C., & Ranci, C. (2019). School segregation in contemporary cities: Socio-spatial dynamics, institutional context and urban outcomes. Urban Studies, 56(15), 3055–3073. https://doi.org/10.1177/0042098019868377

Carey, G., Crammond, B., & De Leeuw, E. (2015). Towards health equity: A framework for the application of proportionate universalism. International Journal for Equity in Health, 14, 81. https://doi.org/10.1186/s12939-015-0207-6

Edwards, S. (2021). Process quality, curriculum and pedagogy in early childhood education and care (OECD Education Working Papers No. 247). OECD Publishing. https://doi.org/10.1787/eba0711e-en

Geijsel, F. P., Krüger, M. L., & Sleegers, P. J. C. (2010). Data feedback for school improvement: The role of researchers and school leaders. The Australian Educational Researcher, 37(2), 59–75. https://doi.org/10.1007/BF03216922

Hawkins, J. D., Van Horn, M. L., & Arthur, M. W. (2004). Community variation in risk and protective factors and substance use outcomes. Prevention Science, 5(4), 213–220. https://doi.org/10.1023/B:PREV.0000045355.53137.45

Lancaster, G., & Green, M. (2002). Deprivation, ill-health and the ecological fallacy. Journal of the Royal Statistical Society: Series A (Statistics in Society), 165(2), 263–278. https://doi.org/10.1111/1467-985X.00586

Reder, M., Runge, R. A., Schlüter, H., & Soellner, R. (2024). The German Communities That Care Youth Survey: Dimensionality and validity of risk factors. Frontiers in Public Health, 12, 1472347. https://doi.org/10.3389/fpubh.2024.1472347

Rose, G. (1985). Sick individuals and sick populations. International Journal of Epidemiology, 14(1), 32–38. https://doi.org/10.1093/ije/14.1.32

Rüsch, N., & Thornicroft, G. (2014). Does stigma impair prevention of mental disorders? The British Journal of Psychiatry, 204(4), 249–251. https://doi.org/10.1192/bjp.bp.113.131961

Skopek, J., & Passaretta, G. (2021). Socioeconomic inequality in children’s achievement from infancy to adolescence: The case of Germany. Social Forces, 100(1), 86–112. https://doi.org/10.1093/sf/soaa093

Vandenbroeck, M., & Lazzari, A. (2014). Accessibility of early childhood education and care: A state of affairs. European Early Childhood Education Research Journal, 22(3), 327–335. https://doi.org/10.1080/1350293X.2014.912895

Sfârșit
Articole conexe
Zili Sloboda și Christopher Ringwalt

Rolul forțelor de ordine în reducerea consumului de substanțe și a altor riscuri pentru sănătatea comportamentală: consumul de substanțe ca temă centrală, Statele Unite ca exemplu

Reducerea riscurilor pentru sănătatea comportamentală necesită o gamă cuprinzătoare de servicii de prevenire și de tratament, oferite de profesioniști care lucrează în diverse „silozuri” ale furnizorilor de servicii din comunitate. Forțele de ordine reprezintă un siloz important, care nu a fost asociat îndeaproape cu prevenirea și mai ales nu cu programele de prevenire bazate pe dovezi. Totuși, în cadrul comunităților există roluri de prevenire bine definite pe care forțele de ordine le pot îndeplini pentru a sprijini și a consolida activitatea de prevenire în desfășurare. Articolul discută aceste roluri și orientări și formulează recomandări privind formarea și activitatea polițiștilor într-un cadru de prevenire.

Aflați mai multe
Maximilian von Heyden

Credință, spiritualitate și prevenire: ce îi protejează cu adevărat pe tineri – religia, spiritualitatea sau mecanismele din spatele lor?

Cercetarea privind religia ca factor de protecție este amplă și mai complicată decât pare. Metaanalizele arată asocieri consecvente între religiozitate și un consum mai redus de substanțe. Dar neclaritățile conceptuale, problemele de măsurare și punctele oarbe duc la o altă concluzie: ceea ce protejează nu este „religia” sau „spiritualitatea”, ci mecanismele psihosociale din spatele lor – autoreglarea, integrarea socială, orientarea morală –, iar acestea nu se limitează la contextele religioase.

Aflați mai multe
Maximilian von Heyden

Sistemul CTC și violența în rândul tinerilor: ce arată analiza Youth Endowment Fund

Prima revizuire sistematică ce examinează dacă „Communities That Care” reduce violența în rândul tinerilor, comandată de Youth Endowment Fund din Regatul Unit, constată cu aproximativ zece la sută mai puțină violență în zonele CTC, o estimare care ratează la limită semnificația statistică. Rezultatele, recomandările, verdictul britanic și cum trebuie citit.

Aflați mai multe