Salt la conținut
Nr. 03iul 2024Practică

„Communities That Care”: din asistența socială, cu dovezi de eficacitate

Cea mai frecventă obiecție la adresa sistemului „Communities That Care” este că ar fi prea orientat spre deficite, un import tehnocratic în asistența socială. De fapt, sistemul CTC a fost dezvoltat într-o școală de asistență socială și descris de autorii săi drept un model de practică a asistenței sociale. Ceea ce aduce este exact ce i-a lipsit multă vreme profesiei: o modalitate de a-și pune în funcțiune propriile principii și dovezi ale efectului la nivel de sistem.

Autor
Maximilian von Heyden
Publicat
· Timp de lectură: 22 min
Serie
Revista CTC
7Cuprins
  1. 01Introducere: un copil al asistenței sociale
  2. 02Principiile directoare ale asistenței sociale
  3. 03Ce aduce sistemul CTC serviciilor pentru copii și tineri
  4. 04Sistemul CTC în peisajul european al asistenței sociale
  5. 05Ce arată cercetarea privind eficacitatea
  6. 06Concluzie: principiile, puse în funcțiune
  7. 07Bibliografie

Introducere: un copil al asistenței sociale

Cea mai răspândită neînțelegere despre „Communities That Care” (CTC) este că abordarea ar fi prea orientată spre deficite: prea departe de viața de zi cu zi, prea tehnocratică, un import din sănătatea publică ce împarte chestionare și manuale peste capul practicienilor. Premisa este greșită. Sistemul CTC nu provine dintr-o cultură profesională străină, ci chiar din asistența socială. El a fost dezvoltat în cadrul Social Development Research Group (Grupul de cercetare privind dezvoltarea socială) de la School of Social Work a Universității Washington, în jurul lui J. David Hawkins și Richard F. Catalano, iar autorii săi îl descriu explicit drept „a model of social work practice” (un model de practică a asistenței sociale), construit pe patru principii fundamentale ale profesiei: informat de dovezi, ancorat ecologic (persoana în mediul ei), orientat spre punctele forte și promotor al justiției (Haggerty și Shapiro, 2013).

Sistemul CTC întruchipează astfel un ideal profesional al asistenței sociale și îl îmbină cu ceva ce profesiei i-a fost în mod tradițional greu de obținut: dovezi sistematice ale efectului la nivelul unui sistem întreg. Mai mult, abordarea răspunde unor probleme pe care asistența socială pentru copii și tineri, în Europa ca și în alte părți, și le-a diagnosticat de mult timp. Adevărata întrebare nu este, așadar, dacă sistemul CTC se potrivește asistenței sociale, ci ce îi aduce în plus.

Rezervele practicienilor merită totuși luate în serios: îngrijorarea legată de concentrarea pe deficite, neglijarea experienței trăite și a relației profesionale, riscul unei „tehnocratizări” în care tactul pedagogic cedează locul fidelității față de un manual. Obiecția are un nucleu respectabil: „deficitul de tehnologie” descris de Luhmann și Schorr (1982), adică ideea că sistemele care își propun să schimbe oameni, precum educația și asistența socială, nu dispun, prin însăși structura lor, de o tehnologie cauzală sigură, deoarece partenerul lor este un subiect care participă și se autodetermină. Acest articol confruntă obiecțiile cu principiile directoare ale asistenței sociale, arată ce aduce sistemul CTC serviciilor pentru copii și tineri și citește cu atenție dovezile, care s-au acumulat între timp.

Principiile directoare ale asistenței sociale

Asistența socială pentru copii și tineri este modelată de principii după care trebuie măsurat orice sistem de prevenire. Vocabularul diferă de la o țară la alta; substanța rămâne aceeași.

  • Orientarea spre viața de zi cu zi: scopul este de a face posibilă o viață cotidiană mai reușită chiar în mediul vieții cotidiene, respectând modul în care oamenii fac deja față în dimensiunile timpului trăit, ale spațiului trăit și ale relațiilor sociale (Grunwald și Thiersch, 2018). De aici decurge principiul proximității: măsurile care sprijină resursele deja prezente „pe teren” au prioritate față de cele care își creează propriile aranjamente și înlocuiesc lumea proprie a oamenilor.
  • Orientarea spre resurse și spre efortul de a face față: în centru stau punctele forte și efortul de a face față dificultăților, nu deficitele. Paradigma lui Böhnisch privind gestionarea vieții surprinde efortul de a-și păstra capacitatea de acțiune în situații critice, în care echilibrul psihosocial este amenințat, și îl leagă de condițiile social-structurale (Böhnisch, 1997). Este o punte către logica și a .
  • Orientarea spre cartier: practica orientată spre teritoriu pornește de la ceea ce își doresc oamenii și de la interesele lor, acordă prioritate muncii de activare față de cea de îngrijire, se orientează după resursele personale și locale, lucrează dincolo de granițele dintre grupuri-țintă și departamente și se sprijină pe colaborarea în rețea și pe cooperarea serviciilor (Budde, Früchtel și Hinte, 2006).
  • Participare și împuternicire: articolul 12 din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului îi dă fiecărui copil dreptul de a fi ascultat în toate chestiunile care îl privesc, în funcție de vârsta și de gradul său de maturitate, iar majoritatea legislațiilor europene privind protecția copilului reiau această obligație pentru serviciile publice. Din punct de vedere profesional, aceasta înseamnă a-i lua în serios pe cei pe care îi servim ca experți în propria lor situație. Împuternicirea operează pe patru niveluri – individual, de grup, instituțional și comunitar (Herriger, 2014) –, iar dacă este redusă la nivelul individual, problemele structurale sunt depolitizate pe tăcute.

Ce aduce sistemul CTC serviciilor pentru copii și tineri

Asistența socială își numește singură slăbiciunile. O evaluare națională a serviciilor pentru tineret orientate spre rezultate, realizată în Germania, a constatat că cercetarea sistematică a efectelor lipsea practic din pedagogia socială și din asistența socială și că mare parte din ceea ce trecea drept astfel de cercetare consta în autoevaluări, evaluări formative și sondaje (Albus și colab., 2010). Cititorii din alte țări europene vor recunoaște tiparul și însoțitorii lui: fragmentarea serviciilor în compartimente separate, care face dificilă construirea unor soluții adaptate, comune mai multor departamente (Früchtel, Cyprian și Budde, 2013); o planificare a serviciilor pentru copii săracă în date, fără obligația unei monitorizări integrate, la nivel de microzonă (Gehne și Schröpler, 2020); și dilema prevenirii, în care ofertele universale ajung la grupurile care nu au fost niciodată foarte expuse riscului și ajung cel mai puțin la grupurile cele mai împovărate (Bauer, 2005) – legea îngrijirii inverse, transpusă în activitatea cu tinerii. Toate acestea sub o dublă presiune de justificare: din partea bugetelor restrânse și din partea unui scepticism tot mai mare față de efecte (Albus și colab., 2010).

Exact în aceste puncte intervine sistemul CTC, transformând principiile directoare ale asistenței sociale din declarații programatice în practică verificabilă:

  • Cooperare cu angajament ferm. Sistemul CTC aduce la aceeași masă departamentele altfel separate – serviciile pentru tineret, școlile, sănătatea, poliția, societatea civilă – și le oferă, prin factorii de risc și de protecție, un limbaj profesional comun. Efectul așteptat crește odată cu amploarea: „the greater the number of sectors involved in CTC, the greater the expected community-level change” (cu cât sunt implicate mai multe sectoare în CTC, cu atât schimbarea așteptată la nivelul comunității este mai mare; Haggerty și Shapiro, 2013). O declarație de intenție privind cooperarea devine o structură de lucru permanentă: .
  • Nevoi măsurate. Acolo unde planificarea se sprijină altfel pe intuiție și pe ceea ce se întâmplă să existe în ofertă, sistemul CTC folosește o anchetă CTC anonimă în rândul tinerilor pentru a realiza, la nivel de microzonă, un profil al factorilor de risc care sunt efectiv ridicați și al factorilor de protecție care sunt efectiv slabi, iar prioritățile se stabilesc pe această bază. Instrumentul a fost validat în mai multe țări europene; versiunea germană, de exemplu, este solidă din punct de vedere psihometric și validă în raport cu violența, delincvența, consumul de substanțe și simptomele depresive (Reder și colab., 2024). O planificare săracă în date dobândește astfel o imagine empirică a propriului .
  • Programe testate. Factorii prioritari sunt asociați cu programe al căror efect a fost testat, prin intermediul unui registru de programe bazate pe dovezi: registrul european Xchange sau unul național, acolo unde există (Brender și colab., 2024, descriu registrul german). Alegerea nu mai este decisă de disponibilitate și de obișnuință, ci de efectul demonstrat. Acesta este răspunsul metodologic la lipsa dovezilor de efect pe care profesia o semnalează la ea însăși.
  • Prevenire proporțională cu nevoia. Deoarece sistemul CTC lucrează zonă cu zonă și investește mai mult acolo unde povara este mai mare, el urmează ceea ce Marmot Review numește „proportionate universalism” (universalism proporțional): ofertele rămân în principiu universale, dar intensitatea lor crește odată cu gradul de deprivare al zonei (Marmot Review, 2010). În termenii lui Rose, sistemul CTC deplasează întreaga distribuție a riscului într-o comunitate, în loc să selecteze cazuri individuale cu risc ridicat (Rose, 1992). Aceasta atenuează dilema prevenirii între cartiere. Nu o elimină (vezi mai jos).
  • Structură în loc de proiect. Sistemul CTC investește în construirea capacității locale, nu în încă un proiect limitat în timp – acesta este răspunsul la binecunoscuta formă de proiect a prevenirii și la lipsa de sustenabilitate care o însoțește (Wohlgemuth, 2009). Primele constatări din Germania arată că localitățile cu o capacitate mai mare nu doar lucrează mai des pe baza dovezilor; adolescenții lor consumă, de asemenea, mai puțin alcool, tutun și droguri, exact ceea ce prevenirea își propune să obțină (demonstrat ca asociere, nu încă ca efect cauzal; Birgel și colab., 2024).
  • Legitimitate prin costuri și beneficii. Sistemul CTC este una dintre puținele strategii de prevenire cu un bilanț economic solid: studiul american pe termen lung s-a încheiat cu un randament de aproximativ 12,90 dolari pentru fiecare dolar investit (Kuklinski și colab., 2021), un argument care scoate prevenirea locală din defensivă.

Faptul că sistemul CTC nu este pur și simplu gestionare a riscului ține de teoria sa. susține că oportunitățile de implicare prosocială, abilitățile și recunoașterea întăresc legătura cu persoanele și instituțiile prosociale și că această legătură contracarează comportamentul antisocial (Catalano și Hawkins, 1996). De aceea, sistemul CTC măsoară și întărește în mod deliberat factorii de protecție (Walter și colab., 2023), ceea ce îl apropie de  – stimularea competenței, a legăturilor, a autoeficacității și a normelor prosociale (Catalano și colab., 2004) – și de perspectiva salutogenetică asupra condițiilor sănătății, în sensul (Raithel, 2011). Și teama de tehnocratizare? Contează distincția dintre ce (care program) și cum (aplicarea lui pedagogică), cu condiția ca dovezile să fie înțelese corect: ele nu îi oferă practicianului „direct rules or guidelines” (reguli sau ghiduri directe), ci „plausible hypotheses for intelligent problem solving” (ipoteze plauzibile pentru rezolvarea inteligentă a problemelor; Otto, Polutta și Ziegler, 2009). Tocmai această întrebare – de ce cunoaștere are nevoie asistența socială și cât de departe merge o pretenție de eficacitate – a modelat multă vreme dezbaterea profesiei (Otto, Polutta și Ziegler, 2010); ea este totodată un avertisment să nu reducem „efectul” la o noțiune liniară, care nu face dreptate complexității muncii socio-pedagogice (Oelerich și Otto, 2011). Dovezile informează judecata profesională; nu o înlocuiesc. Asta înseamnă profesionalism reflexiv.

Sistemul CTC în peisajul european al asistenței sociale

Din punct de vedere disciplinar, sistemul CTC aparține tradiției  – linia activatoare, participativă, orientată spre resurse și intersectorială a asistenței sociale, pe care Haggerty și Shapiro (2013) o numesc explicit drept locul de origine al abordării (pentru tradiția din spațiul de limbă germană, vezi Stövesand, Stoik și Troxler, 2013) și care poartă în Europa multe nume: muncă comunitară, dezvoltare comunitară, Gemeinwesenarbeit, travail social communautaire, opbouwwerk. Din punct de vedere profesional, legătura este directă: majoritatea legislațiilor europene privind protecția copilului conțin, alături de mandatul de protecție, un mandat preventiv și de promovare, iar cele mai multe obligă autoritățile locale să planifice serviciile pentru copii și tineri pe baza nevoilor. Stabilirea priorităților pe bază de date, specifică sistemului CTC, este o modalitate de a onora a doua obligație. Deciziile se iau într-un grup al liderilor-cheie, care orientează procesul, și într-un comitet comunitar operațional, în care ar trebui să fie reprezentate cele mai importante instituții locale (Walter și colab., 2023). În Germania, unde sistemul CTC a fost pilotat pentru prima dată în trei localități începând din 2009, profesioniștii implicați au acceptat în mare măsură logica programului (Schubert și colab., 2013); de atunci, abordarea s-a extins în localități din mai multe landuri și într-o serie de alte țări europene, după cum arată pagina Europa.

Participarea nu este aici o chestiune secundară, ci principiul de funcționare. Procesul CTC parcurge cinci faze și construiește o coaliție largă de lideri-cheie, practicieni, locuitori, părinți și tineri, care pune prioritățile, selecția programelor și implementarea în mâini locale și face din comunitate proprietara propriului plan de acțiune (Hawkins și Catalano, 1992; Haggerty și Shapiro, 2013). Perspectiva tinerilor este, de fapt, punctul de plecare al întregului proces: răspunsurile lor anonime din ancheta CTC în rândul tinerilor – un recensământ complet al cartierului – determină diagnosticul și, odată cu el, alegerea măsurilor. Ceea ce rămâne de calibrat este doar gradul de codecizie directă. Cine face parte din coaliție se decide la nivel local (Haggerty și Shapiro, 2013), astfel încât gradul de participare formală a tinerilor variază de la o localitate la alta – o chestiune de configurare locală, nu a modelului.

Înțeles astfel, sistemul CTC nu este un rival al asistenței sociale orientate spre teritoriu, ci sistemul ei de operare: face ca principiile recunoscute, dar rar puse în practică – perspectiva resurselor, colaborarea intersectorială în rețea, munca de activare în locul celei de îngrijire – să devină realizabile ca proces și verificabile. O tensiune rămâne însă în miez. Asistența socială orientată spre teritoriu pornește de la voința exprimată a oamenilor, nu de la o nevoie definită din exterior (Hinte și Treeß, 2014); sistemul CTC începe, dimpotrivă, cu un profil de risc măsurat epidemiologic. Reconcilierea stabilirii priorităților pe bază de date cu voința celor vizați nu este ceva ce abordarea rezolvă de la sine; ea lasă această sarcină practicii locale. Punctul sensibil ține, oricum, mai puțin de compatibilitatea profesională și mai mult de continuitate. Orice ar prevedea cadrul legal dintr-o anumită țară pentru latura structurală a prevenirii – coordonarea, nu programele –, în practică aceasta tinde să fie o opțiune secundară, care depinde de cofinanțarea din partea administrației locale. O coordonare locală de cel puțin o jumătate de normă trebuie asigurată permanent, altfel abordarea rămâne dependentă de persoane individuale (Schubert și colab., 2013).

Ce arată cercetarea privind eficacitatea

Dovezile au devenit în ultimii ani mai ample și mai solide. Fundamentul lor este studiul , un studiu controlat randomizat la nivel de comunitate, desfășurat în 24 de comunități din SUA, cu 4.407 adolescenți. De aici provin cele mai fiabile constatări. În Statele Unite, sistemul CTC a redus cu aproximativ un sfert riscul cumulat ca adolescenții să poarte o armă de mână (raportul șanselor [engl. odds ratio, OR] 0,76; interval de încredere [IÎ] 95% 0,70–0,84; Rowhani-Rahbar și colab., 2023) – un indicator central al violenței în contextul american, care nu este direct transferabil în Europa. Iar la vârsta de 23 de ani, la doisprezece ani după începerea programului, tinerii adulți care crescuseră în comunități CTC prezentau încă rate mai mari de abstinență susținută de la alcool și droguri; analiza cost-beneficiu, sprijinită pe rezultate semnificative individuale, în ciuda unor efecte asupra comportamentului în ansamblu modeste, a constatat un beneficiu net de aproximativ 7.150 de dolari americani per persoană (Kuklinski și colab., 2021). Și în afara condițiilor de studiu, în practica curentă din 388 de districte școlare și pe baza a aproape 471.000 de chestionare completate de tineri în școli din Pennsylvania, districtele CTC au prezentat niveluri mai scăzute ale consumului de substanțe, ale delincvenței și ale depresiei (efecte mici până la moderate; Chilenski și colab., 2019). Un rezultat australian privind raportul beneficiu-cost (aproximativ 2,6 dolari australieni pentru fiecare dolar; Abimanyi-Ochom și colab., 2024) și un rezultat recent privind violența, din cartiere defavorizate din Denver (Kingston și colab., 2026), susțin această imagine – cel din urmă cu o rezervă: scăderea numărului de arestări ale tinerilor pentru violență a apărut doar în una dintre cele două comunități, semn că succesul este decis de context și de calitatea implementării (mai multe despre studiul din Denver).

La fel de important este ceea ce dovezile nu susțin. Efectele pe termen lung ale studiului american privesc mai ales debutul prevenit al comportamentelor riscante, nu comportamentul actual la 21 de ani; testul global pentru toate criteriile de evaluare principale a ratat la limită pragul de semnificație, iar efectele s-au concentrat la tinerii de sex masculin (Oesterle și colab., 2018). Efectele favorabile asupra factorilor de protecție din clasa a VIII-a (Kim, Gloppen și colab., 2015) nu mai erau detectabile în mod consecvent în clasa a X-a (Kim, Oesterle și colab., 2015). Există și un efect de proximitate în cercetarea însăși: o parte considerabilă a celor mai solide constatări provine de la grupul care a dezvoltat abordarea; replicările independente din Pennsylvania, Australia și Denver merg în aceeași direcție, dar apropierea dintre program și evaluare trebuie avută în vedere atunci când sunt cântărite. În noiembrie 2025, Youth Endowment Fund din Regatul Unit a cumulat 41 de mărimi ale efectului din 13 publicații și a găsit un risc relativ cumulat de 0,93 pentru rezultatele privind violența și delincvența, cu un interval de încredere de 95% între 0,84 și 1,02, care include lipsa oricărui efect; a evaluat abordarea ca având impact redus și un grad de încredere foarte scăzut, pe baza unui set de studii dintre care niciunul nu provenea din Regatul Unit (lectura noastră a verdictului).

Pentru Europa, dovezi solide ale efectelor asupra comportamentului lipsesc încă. Cercetarea germană a consolidat până acum designul studiului (Röding și colab., 2022) și instrumentul (Reder și colab., 2024). La nivelul sistemului local de prevenire, studiul CTC-EFF nu a găsit efecte semnificative în perioada de observație până în 2023; autorii pun acest lucru pe seama progresului implementării, încetinit de pandemie (Röding și colab., 2026). Ceea ce a crescut demonstrabil a fost numărul programelor bazate pe dovezi implementate (Decker și colab., 2025) – nu, deocamdată, comportamentul adolescenților. O metaanaliză a celor douăsprezece perechi de localități constată totodată un efect global pozitiv asupra adoptării (g = 0,57) și atribuie 40,5% din variația dintre localități calității implementării (von Holt și colab., 2025; deocamdată o comunicare la o conferință). Cele două nu se contrazic: acolo unde sistemul CTC a fost bine implementat, s-a mișcat ceva; în medie, pe ansamblul localităților, dintre care majoritatea abia au progresat în timpul pandemiei, nu.

Și prevenirea proporțională cu nevoia are o limită. Ea dozează intervenția la nivelul zonei și reduce gradientul dintre cartiere; în interiorul cartierului împovărat, familiile cele mai împovărate rămân cel mai greu accesibile, deoarece autoselecția în servicii urmează același gradient social. Fără o muncă de proximitate, cu prag scăzut de acces, sistemul CTC mută dilema prevenirii în loc să o rezolve (cf. Marmot Review, 2010). În sfârșit, critica fundamentală a paradigmei factorilor de risc merită în continuare luată în serios – și anume că o perspectivă centrată pe risc și pe programe poate individualiza cauze structurale și îi poate eticheta pe tineri (Haines și Case, 2008). Dubla concentrare pe factorii de risc și de protecție nu o înlătură; ea rămâne o chestiune de reflecție profesională.

Concluzie: principiile, puse în funcțiune

Sistemul CTC nu este un corp străin pe care asistența socială este silită să-l accepte, ci o abordare ieșită din propriile ei rânduri, care îi îmbină principiile cu un bun rar: o conducere sistematică, orientată spre teritoriu, bazată pe date și pe rezultate. El ia în serios slăbiciunile pe care asistența socială pentru copii și tineri și le-a recunoscut de mult – lipsa dovezilor de efect, fragmentarea serviciilor, planificarea săracă în date, dilema prevenirii – și transpune principiile directoare ale profesiei din declarații programatice în practică verificabilă.

Modul responsabil de a face acest lucru nu este „bazat pe dovezi” în sens mecanic, ci informat de dovezi: dovezile sprijină judecata profesională, fără a o înlocui. Dacă sistemul CTC este, prin efectele sale, „mai just din punct de vedere social” nu se decide prin măsurabilitatea efectelor, ci prin faptul că lărgește sau nu oportunitățile reale ale tinerilor, criteriul abordării capabilităților (Otto și Ziegler, 2010). Dovezile europene privind efectele asupra comportamentului și continuitatea sunt încă așteptate; până atunci, forța demonstrată a sistemului CTC constă în a pune în practică, metodic și fiabil, lucrurile corecte pe care profesia de cele mai multe ori doar le-a postulat.

Bibliografie

Abimanyi-Ochom, J., Mihalopoulos, C., Toumbourou, J. W., Bailey, J. A., Hutchinson, D., Nguyen, P., & Le, L. K.-D. (2024). Australian Communities That Care (CTC) intervention: Benefit-cost analysis of a community-based youth alcohol prevention initiative. PLoS ONE, 19(12), e0314153. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0314153

Albus, S., Greschke, H., Klingler, B., Messmer, H., Micheel, H.-G., Otto, H.-U., & Polutta, A. (2010). Wirkungsorientierte Jugendhilfe: Abschlussbericht der Evaluation des Bundesmodellprogramms „Qualifizierung der Hilfen zur Erziehung“. Institut für soziale Arbeit (ISA).

Bauer, U. (2005). Das Präventionsdilemma: Potenziale schulischer Kompetenzförderung im Spiegel sozialer Polarisierung. VS Verlag für Sozialwissenschaften.

Birgel, V., Röding, D., & Walter, U. (2024). Community Capacity für Gesundheitsförderung: Ergebnisse der CTC-EFF-Studie. Public Health Forum, 32(3), 181–185. https://doi.org/10.1515/pubhef-2024-0071

Böhnisch, L. (1997). Sozialpädagogik der Lebensalter: Eine Einführung. Juventa.

Brender, R., Bremer, K., Kula, A., Groeger-Roth, F., & Walter, U. (2024). Evidenzregister Grüne Liste Prävention: Analyse der gelisteten wirksamkeitsgeprüften Programme. Das Gesundheitswesen, 86(7), 474–482. https://doi.org/10.1055/a-2308-7256

Budde, W., Früchtel, F., & Hinte, W. (Eds.). (2006). Sozialraumorientierung: Wege zu einer veränderten Praxis. VS Verlag für Sozialwissenschaften.

Catalano, R. F., & Hawkins, J. D. (1996). The social development model: A theory of antisocial behavior. In J. D. Hawkins (Ed.), Delinquency and crime: Current theories (pp. 149–197). Cambridge University Press.

Catalano, R. F., Berglund, M. L., Ryan, J. A. M., Lonczak, H. S., & Hawkins, J. D. (2004). Positive youth development in the United States: Research findings on evaluations of positive youth development programs. The ANNALS of the American Academy of Political and Social Science, 591(1), 98–124. https://doi.org/10.1177/0002716203260102

Chilenski, S. M., Frank, J., Summers, N., & Lew, D. (2019). Public health benefits 16 years after a statewide policy change: Communities That Care in Pennsylvania. Prevention Science, 20(6), 947–958. https://doi.org/10.1007/s11121-019-01028-y

Decker, L., von Holt, I., Ünlü, S., Walter, U., & Röding, D. (2025). Early effects of Communities That Care on the adoption and implementation fidelity of evidence-based prevention programs in communities: Results from a quasi-experimental study. Prevention Science, 26, 621–633. https://doi.org/10.1007/s11121-025-01823-w

Früchtel, F., Cyprian, G., & Budde, W. (2013). Sozialer Raum und Soziale Arbeit. Textbook: Theoretische Grundlagen (3rd ed.). Springer VS. https://doi.org/10.1007/978-3-531-19046-4

Gehne, D. H., & Schröpler, J.-P. (2020). Kommunales Präventionsmonitoring: Konzept – Umsetzungspotentiale – Alternativen (ZEFIR-Materialien, Vol. 8). ZEFIR, Ruhr-Universität Bochum. https://doi.org/10.46586/rub.zefir.159.135

Grunwald, K., & Thiersch, H. (2018). Lebensweltorientierung. In H.-U. Otto, H. Thiersch, R. Treptow, & H. Ziegler (Eds.), Handbuch Soziale Arbeit (6th ed., pp. 906–913). Ernst Reinhardt.

Haggerty, K. P., & Shapiro, V. B. (2013). Science-based prevention through Communities That Care: A model of social work practice for public health. Social Work in Public Health, 28(3–4), 349–365. https://doi.org/10.1080/19371918.2013.774812

Haines, K., & Case, S. (2008). The rhetoric and reality of the ‘risk factor prevention paradigm’ approach to preventing and reducing youth offending. Youth Justice, 8(1), 5–20. https://doi.org/10.1177/1473225407087039

Hawkins, J. D., & Catalano, R. F. (1992). Communities That Care: Action for drug abuse prevention. Jossey-Bass.

Herriger, N. (2014). Empowerment in der Sozialen Arbeit: Eine Einführung (5th ed.). Kohlhammer.

Hinte, W., & Treeß, H. (2014). Sozialraumorientierung in der Jugendhilfe: Theoretische Grundlagen, Handlungsprinzipien und Praxisbeispiele einer kooperativ-integrativen Pädagogik (3rd ed.). Beltz Juventa.

Kim, B. K. E., Gloppen, K. M., Rhew, I. C., Oesterle, S., & Hawkins, J. D. (2015). Effects of the Communities That Care prevention system on youth reports of protective factors. Prevention Science, 16(5), 652–662. https://doi.org/10.1007/s11121-014-0524-9

Kim, B. K. E., Oesterle, S., Hawkins, J. D., & Shapiro, V. B. (2015). Assessing sustained effects of Communities That Care on youth protective factors. Journal of the Society for Social Work and Research, 6(4), 565–589. https://doi.org/10.1086/684163

Kingston, B. E., Arredondo Mattson, S., Little, J. S., Steeger, C. M., Sigel, E. J., Carrillo, U. L., Bechhoefer, D., Argamaso, S., & D’Inverno, A. (2026). Effects of the Communities That Care (CTC) prevention system on youth violence outcomes in two violence-impacted Denver communities. American Journal of Criminal Justice, 51(1), 281–308. https://doi.org/10.1007/s12103-025-09811-0

Kuklinski, M. R., Oesterle, S., Briney, J. S., & Hawkins, J. D. (2021). Long-term impacts and benefit–cost analysis of the Communities That Care prevention system at age 23, 12 years after baseline. Prevention Science, 22(4), 452–463. https://doi.org/10.1007/s11121-021-01218-7

Luhmann, N., & Schorr, K. E. (1982). Das Technologiedefizit der Erziehung und die Pädagogik. In N. Luhmann & K. E. Schorr (Eds.), Zwischen Technologie und Selbstreferenz: Fragen an die Pädagogik (pp. 11–40). Suhrkamp.

Marmot Review. (2010). Fair society, healthy lives: The Marmot Review. Strategic review of health inequalities in England post-2010. Institute of Health Equity, University College London. instituteofhealthequity.org

Oelerich, G., & Otto, H.-U. (Eds.). (2011). Empirische Forschung und Soziale Arbeit: Ein Studienbuch. VS Verlag für Sozialwissenschaften.

Oesterle, S., Kuklinski, M. R., Hawkins, J. D., Skinner, M. L., Guttmannova, K., & Rhew, I. C. (2018). Long-term effects of the Communities That Care trial on substance use, antisocial behavior, and violence through age 21 years. American Journal of Public Health, 108(5), 659–665. https://doi.org/10.2105/AJPH.2018.304320

Otto, H.-U., Polutta, A., & Ziegler, H. (2009). Reflexive professionalism as a second generation of evidence-based practice. Research on Social Work Practice, 19(4), 472–478. https://doi.org/10.1177/1049731509333200

Otto, H.-U., Polutta, A., & Ziegler, H. (Eds.). (2010). What works – Welches Wissen braucht die Soziale Arbeit? Zum Konzept evidenzbasierter Praxis. Verlag Barbara Budrich.

Otto, H.-U., & Ziegler, H. (Eds.). (2010). Capabilities – Handlungsbefähigung und Verwirklichungschancen in der Erziehungswissenschaft (2nd ed.). VS Verlag für Sozialwissenschaften.

Raithel, J. (2011). Jugendliches Risikoverhalten: Eine Einführung (2nd ed.). VS Verlag für Sozialwissenschaften. https://doi.org/10.1007/978-3-531-94066-3

Reder, M., Runge, R. A., Schlüter, H., & Soellner, R. (2024). The German Communities That Care youth survey: Dimensionality and validity of risk factors. Frontiers in Public Health, 12, 1472347. https://doi.org/10.3389/fpubh.2024.1472347

Röding, D., Reder, M., Soellner, R., Birgel, V., Stolz, M., Groeger-Roth, F., & Walter, U. (2022). Evaluation des wissenschaftsbasierten kommunalen Präventionssystems Communities That Care: Studiendesign und Baseline-Äquivalenz intermediärer Outcomes. Prävention und Gesundheitsförderung, 18, 316–326. https://doi.org/10.1007/s11553-022-00972-y

Röding, D., von Holt, I., Decker, L., & Walter, U. (2026). Early effects of Communities That Care on system transformation: A non-randomized community trial in Germany. Prevention Science. https://doi.org/10.1007/s11121-026-01961-9

Rose, G. (1992). The strategy of preventive medicine. Oxford University Press.

Rowhani-Rahbar, A., Oesterle, S., Gause, E. L., Kuklinski, M. R., Ellyson, A. M., Schleimer, J. P., Dalve, K., Weybright, E. H., Briney, J. S., & Hawkins, J. D. (2023). Effect of the Communities That Care prevention system on adolescent handgun carrying: A cluster-randomized clinical trial. JAMA Network Open, 6(4), e236699. https://doi.org/10.1001/jamanetworkopen.2023.6699

Schubert, H., Veil, K., Spieckermann, H., & Abels, S. (2013). Evaluation des Modellprojektes „Communities That Care“ in Niedersachsen: Theoretische Grundlagen und empirische Befunde zur sozialräumlichen Prävention in Netzwerken. Verlag Sozial · Raum · Management.

Stövesand, S., Stoik, C., & Troxler, U. (Eds.). (2013). Handbuch Gemeinwesenarbeit: Traditionen und Positionen, Konzepte und Methoden. Deutschland – Schweiz – Österreich. Verlag Barbara Budrich.

von Holt, I., Decker, L., Ünlü, S., Walter, U., & Röding, D. (2025). Factors influencing the effectiveness of Communities That Care in Germany: A meta-analysis. European Journal of Public Health, 35(Suppl. 4), ckaf161.173. https://doi.org/10.1093/eurpub/ckaf161.173

Walter, U., Groeger-Roth, F., & Röding, D. (2023). Evidenzbasierte Prävention für die psychische Gesundheit von Kindern und Jugendlichen: Der Ansatz „Communities That Care“ (CTC) für Deutschland. Bundesgesundheitsblatt – Gesundheitsforschung – Gesundheitsschutz, 66(7), 774–783. https://doi.org/10.1007/s00103-023-03725-0

Wohlgemuth, K. (2009). Prävention in der Kinder- und Jugendhilfe: Annäherung an eine Zauberformel. VS Verlag für Sozialwissenschaften.

Sfârșit
Articole conexe
Maximilian von Heyden

Cartier sau instituție? Unde ar trebui ancorate datele de prevenire

Dacă sprijinul este direcționat către cartier sau către școala ori grădinița individuală decide cât de precis ajunge la destinație și dacă o instituție se recunoaște în cifre. O întrebare de proiectare pentru orice demers de prevenire bazat pe date, inclusiv pentru „Communities That Care”.

Aflați mai multe
Maximilian von Heyden

Credință, spiritualitate și prevenire: ce îi protejează cu adevărat pe tineri – religia, spiritualitatea sau mecanismele din spatele lor?

Cercetarea privind religia ca factor de protecție este amplă și mai complicată decât pare. Metaanalizele arată asocieri consecvente între religiozitate și un consum mai redus de substanțe. Dar neclaritățile conceptuale, problemele de măsurare și punctele oarbe duc la o altă concluzie: ceea ce protejează nu este „religia” sau „spiritualitatea”, ci mecanismele psihosociale din spatele lor – autoreglarea, integrarea socială, orientarea morală –, iar acestea nu se limitează la contextele religioase.

Aflați mai multe
Maximilian von Heyden

Cu 75% mai puțină violență în rândul tinerilor într-un cartier din Denver: ce pot învăța comunitățile europene din evaluarea CTC

O evaluare a „Communities That Care” în două cartiere defavorizate din Denver: violența în rândul tinerilor a scăzut cu 75% într-unul și deloc în celălalt. Ce dezvăluie diferența despre condițiile succesului și ce rezultă pentru orașele europene care aplică prevenirea la nivelul comunității.

Aflați mai multe